~3 min lectură 0 comentarii

Clubul montan NeMirăm aplică al doilea proiect în “Țara lui Andrei”

Redacția Ziarul de Bacău

Proiectul are nevoie de cât mai multe voturi din partea internauților pentru a primi finanțarea de 5.000 de euro u voturile pot fi date până pe 15 mai.

econ.proiect

Clubul de turism montan NeMirăm, din Onești, organizat sub auspiciile Asociației pentru Dezvoltare Durabilă cu același nume, condusă de profesorul Sorin Ifrim, aplică, în parteneriat cu Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, al doilea său proiect în comunitatea „Țara lui Andrei”, susținută financiar de compania Petrom. După „Minunile de lângă noi”, primul proiect al clubului oneștean, care a și obținut finanțare, cel de al doilea se intitulează „Comorile timpului”, iar produsul său principal va fi un site care va conține o hartă digitală cu monumentele istorice din județul Bacău. Pentru a obține finanțarea, proiectul trebuie să întrunească cele mai multe voturi din partea internauților. Voturile pot fi acordate până pe 15 mai.

Dacă în primul proiect Sorin Ifrim și membrii Clubului NeMirăm au pus pe o hartă digitală zece dintre principalele obiective turistice naturale din bazinul Trotușului, mai puțin cunoscute de împătimiții turismului montan, „Comorile timpului” vrea să ofere coordonatele GPS și fotografii ale monumentelor istorice, descrieri pentru monumentele istorice reprezentative, un film cu monumentele reprezentative din județul și altele. O secțiune de feedback eset dedicată vizitatorilor site-ului, care își pot scrie părerea despre proiect, dar și un formular prin care vizitatorii pot propune și alte obiective din județul, pentru clasificarea lor ca monumente istorice. „Aceste propuneri – spune Sorin Ifrim – vor fi trimise Direcției Județene pentru Cultură. Toate monumentele istorice vor fi incluse în edițiile viitoare ale ROAD (Atlasul Digital al României), grație protocolului de colaborare încheiat cu Sheba Distribution (Garmin România). ROAD este singura hartă de navigație din lume care combină detalii topo cu o structură de drumuri rutabilă.”
Județul Bacău ocupă unul dintre ultimele locuri după numărul monumentelor istorice, cu doar 364 de obiective. Unele (așezări, necropole, situri arheologice) nu prezintă interes pentru publicul larg. Altele, cum ar fi Biserica Lipovenească din Lipova („Biserica la care nu s-a bătut niciun cui din fier”), Cetatea Rakoczi de la Palanca, Fierăstrăul hidraulic de la Ciugheș, Dârsta hidraulică de la Dărmănești, Cetățuia dacică de la Moinești sau Ansamblul Conacului Rosetti din Căiuți au, însă, un potențial turistic foarte mare. „Din păcate – a explicat, în susținerea proiectului profesorul Ifrim -, pentru aceste adevărate comori ale timpului nu este disponibilă nicio fotografie, iar localizări de genul „la 2 km de sat” sunt caracteristice altei epoci. Având în vedere răspândirea tehnologiei, o localizare exactă, prin coordonate GPS, ar fi deosebit de utilă”.
Site-ul va fi disponibil încă minim nouă ani după încheierea proiectului.
Beneficiari direcți ai noului proiect vor fi 100 de voluntari de la Colegiul „Dimitrie Cantemir”, locuitorii și vizitatorii județului Bacău și utilizatorii Atlasului Digital al României – ROAD.
Proiectul poate fi găsit la adresa de internet http://www.taraluiandrei.ro/idei-din-tla/proiect-comorile-timpului-id-1133-cmsid-65. Campania de votare a și început, iar miercuri, 23 aprilie, la prânz, proiectul avea deja 48 de voturi. Este nevoie, însă, de mult mai multe, iar noi toți îl putem sprijini.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.