Șefii de instituții publice, dar și aleșii care conduc județul, stau încă liniștiți. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) nu a dat nici un răspuns în privința vreunui băcăuan. „Nu am primit nici un răspuns încă de la București, cu toate că am înaintat din toamna anului trecut o listă cu peste 250 de persoane pentru care să se studieze dacă au făcut sau nu poliție politică, pe vremea regimului comunist. Nu am primit nici măcar răspunsul pentru mine”, a declarat prefectul Gabriel Berca. Pe lista înaintată la CNSAS au fost trecuți șefii Prefecturii, ai Consiliului Județean, consilieri județeni, directori de instituții publice deconcentrate, precum și primarii din județ. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.