Colegiul „Grigore Cobălcescu” din Moinești a îmbrăcat haine de sărbătoare

Administrator

Un eveniment mai deosebit marchează, pe parcursul acestei săptămîni, activitatea celei mai importante instituții de învățămînt moineștene. Este vorba de desfășurarea primei ediții a „Zilelor Colegiului Tehnic «Grigore Cobălcescu»”. Manifestarea a debutat luni, cînd, printre altele, a fost expus un istoric, dar și un bilanț al realizărilor școlii, completat de o prezentare a omului de știință Grigore Cobălcescu al cărui nume este purtat de acest colegiu. Din program mai spicuim o sesiune de referate și comunicări, structurată pe trei secțiuni: „Domeniul tehnic”, „Științele exacte” și „Limbă și comunicare, om și societate”. Biblioteca va fi gazda unui concurs pe teme literare, sub genericul „Creația eminesciană”, protagoniști fiind elevii claselor a XII-a. „O altă acțiune, căreia îi vom da o importanță majoră, va fi aceea de joi cînd, sub genericul „Ziua porților deschise”, vom primi vizitele elevilor de la școlile gimnaziale din Moinești, dar și de la acelea din zonele limitrofe. Nu vor lipsi nici întrecerile sportive la diferite discipline, participanți, pe lîngă elevii noștri, fiind și cei de la Liceul „Spiru Haret” din localitate, precum și de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” din Comănești. Vineri, în ultima zi, se va derula un spectacol muzical-artistic, în curtea școlii, urmat, spre orele serii, de un program distractiv, din care nu vor lipsi surprizele”, ne-a declarat profesoara Cornelia Nechifor, directoarea Colegiului Tehnic „Grigore Cobâlcescu”. (Mihai VIERIU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.