Columne băcăuane

Septembrie eroic

* Cireșoaia – cota 772

Prin situarea sa geografică în partea de apus a Moldovei istorice, valea Trotușului a jucat un rol fundamental în epopeea devenirii și afirmării poporului român. Pentru a putea fi înțeleasă mai bine importanța strategică a întregii zone trebuie plecat de la descrierea operațiunilor militare cărora li s-au fixat misiuni precise de acțiune încă de la intrarea în război, cînd Armatei de Nord i s-a stabilit ca direcție generală valea Mureșului mijlociu, dar avînd la noi punctul de plecare. în cursul lunii septembie 1916 inamicul și-a sporit forțele pentru a pătrunde prin trecătorile Carpaților, o mare presiune făcînd în zona pasului Oituz și pe văile rîurilor Cașin, Oituz, Slănic și Trotuș. Din Dobrogea a fost adusă Divizia 15 infanterie, misiunea de organizare tactică a frontului în zonă revenindu-i generalului Eremia Grigorescu. Ne amintim cu respect și emoție că se împlinesc 9 decenii de cînd – abia sosit în Onești, în cancelaria școlii ce era comandament, după o sumară examinare a hărților militare generalul Grigorescu îi spunea generalului Prezan – comandant al Armatei de Nord: „Cunosc situația, domnule general. Pe aici inamicul nu va trece!”.
Experiența dobîndită în luptele din Dobrogea, măsurile luate pentru ridicarea capacității de luptă, strategia apărării în adîncime, adică perpendicular pe văile rîurilor, au condus – în timpul ce a urmat – la cucerirea supranumelui de „Divizia de Fier”, întreg efectivul de ostași hotărînd cu jurămînt: „Pe aici nu se trece!”.
Pe Trotuș în sus, pe valea ce se tot îngustează, călătorul care lasă în urmă Oneștiul îndrepîndu-se spre Tg. Ocna are în față, la orizont, o salbă de înălțimi dintre care una, în aceste zile, reține atenția în mod deosebit: Cireșoaia, cota 772. Chiar și după atît de mult timp în care s-au schimbat atîtea, cine nu a trecut nepăsător și a luat, fie și puțin, din cărți, muzee, insemne memoriale mai vibrează la întîmplările de atunci, care în agitația de acum se amestecă brownian în sintagma locuri-oameni-fapte. Știindu-se intenția inamicului de a cuceri linia Trotușului pentru a cădea în spatele noastre la Mărășești și a ocupa Moldova, rezistența în pasul Oituzului devenise vitală și trebuia folosită configurația terenului împădurit avînd versanți și pante abrupte. începută la 8 august 1917, la două zile după cea a Mărășeștiului, bătălia Oituzului a cuprins și spațiul spre Târgu Ocna cu centre de rezistență și locuri de bătălie precum Coșna, Grohotișu, Cuprian, Poiana lui Boboc, Vrânceanu, Știbor, Măgura, Cireșoaia. Mult superior ca efective și dotare, inamicul și-a dovedit înverșunarea și sălbăticia prin artilerie și aviație, concluziile rezultînd din „Notițe zilnice din război, 1916 – 1918” ale generalului Alexandru Averescu: „Am trecut prin Târgu Ocna; o adevărată jale. Cea mai mare parte din case, dărâmată…”. Atacuri în valuri succesive; teren disputat pas cu pas; infanterie, roșiori, artilerie, grăniceri, vînători de munte; spitale militare la schitul <>, biserica <>, în școli și în case mai încăpătoare; după soluția, dar împiedicată, prin care generalul rus Rogoza abandona inamicului Mărășeștiul, și aici ezitarea aceluiași de a intra la timp în luptă și doar cu un regiment în loc de patru; venirea vînătorilor printr-un marș continuu de 160 km și intrarea lor imediat în luptă, făcînd peste 400 de prizonieri; nume de bravi ofițeri și multă trupă căzuți eroic precum Constantin Brăileanu, Gheorghe Demetriad, Gheorghe Prioteasa, Alexandru Dumitrescu, Gheorghe Enescu, Mircea Bruteanu, Talpău, Ion Grămadă, Constantin Mușat, deopotrivă rămași în viață – atunci sublocotenent Marcel Olteanu, căpitan Nicolae Șova, cioban Elisei Ursac, care pentru fapta sa a dorit să poarte uniforma celor pe care i-a călăuzit pe cărări doar de el știute; cimitire de onoare la Poieni și biserica „Sf. Nicolae” (cu turnuri); monumente pe Coșna, pe Măgura – cota 504 (cu istoria lui emoționantă, atît cea inițială, cît și cea ulterioară, restaurarea din anii ’72 – ’74, inclusiv dotarea cu exponate), pe Cireșoaia – mărturii ce fac elogiul dăruirii în luptă, deopotrivă a recunoștinței generațiilor care au urmat, jertfa celor peste 12 000 de morți, răniți și dispăruți fiind pildă mișcătoare de înțelegere a datoriei către Țară, spațiul Oituz – Cireșoaia fiind unul din aliniamentele gloriei noastre militare.
Bătălia Cireșoaiei ( 9 – 11 septembrie), nume la a cărei rostire simțim plinătatea clipelor de grele încercări prin modul în care au acționat trupele române, au demonstrat și aici la ce trepte de bravură și dăruire se poate ridica un popor care-și iubește pămîntul pe care i-a fost dat să trăiască. (Va urma). (Corneliu CRISTEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!