Inundațiile de anul trecut au speriat întreaga comunitate din Comănești. Viorel Miron, primarul orașului, a tras un semnal de alarmă în cadrul ședinței Comisiei Consultative asupra pericolului care încă există în zonă, la primele ploi mai consistente. „Solicit urgent să ni se aloce bani pentru continuarea lucrărilor la infrastructura distrusă anul trecut la inundații, pentru că dacă nu se fac în scurt timp pot veni alte inundații și vor distruge și ce s-a făcut pînă acum”, a spus primarul Miron. El mai susține că va fi tîrziu dacă lucrările vor demara în iunie, deoarece ar mai fi două luni pînă la anotimpul ploios. „Avem cinci zone critice în Comănești, în care dacă vin iar apele se va provoca un nou dezastru. Deja, apa Trotușului este din mal în mal și mă întreb ce va fi cînd va ploua. în plus, mai avem un bloc de locuințe care este situat la cinci metri de albia rîului”, a precizat Viorel Miron. Prefectul Gabriel Berca l-a informat pe primar că au venit deja 200 de miliarde de lei pentru continuarea lucrărilor și că acești bani vor fi împărțiți în cel mai scurt timp. Totodată, aleșii locali din Comănești trebuie să aprobe ca digul din oraș să treacă în administrația Apelor Române pentru ca acesta să poată fi reparat cu banii de la fondul acestei instituții. (Claudiu TĂNĂSESCU)Prefectul Gabriel Berca l-a informat pe primar că au venit
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.