De cînd a apărut gripa aviară, instituțiile sanitare au interzis categoric vînzarea vrac a cărnii de pui, dar mulți comercianți continuă să nu se conformeze interdicției. „în urma controalelor inspectorilor sanitari, ale veterinarilor și Protecției Consumatorilor, s-a constatat că în multe magazine se comercializează pulpe care fuseseră aduse grămadă, în cutii, înghețate. Dar și mai grav este că pulpele au fost dezghețate și apoi băgate în pungi, ca să nu se vadă că au fost luate vrac. Or, carnea înghețată trebuie păstrată la minus 18 grade Celsius. Dacă ea se dezgheață, trebuie preparată imediat, nu se mai recongelează. Cînd era înghețată, ea ar fi trebuit să fie dată în consum la colectivități, unde, la fel, ar fi trebuit ținută la o teperatură de minus 18 grade”, ne-a spus doctorul Marin Buștuc, director adjunct al Autorității de Sănătate Publică (ASP). Ieri, reprezentanți ai ASP, Direcției Sanitare-Veterinare și ai Oficiului Județean de Protecție a Consumatorilor s-au întîlnit pentru a decide împreună asupra măsurilor ce trebuie luate. Ei le-au dat un răgaz de 12 zile comercianților, timp în care aceștia vor trebui să lichideze toate stocurile. „Se vor constitui cinci echipe mixte, care vor verifica dacă unitățile respectă aceste dispoziții”, a mai spus doctorul Buștuc. (Elena ȚINTARU) și ai Oficiului Județean de Protec
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.