Comisiile locale de fond funciar dorm în papuci

Administrator

Membrii comisiilor locale de fond funciar, în frunte cu președinții lor, adică primarii, dorm în papuci. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns la Prefectura Bacău, în cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar. „La Comisia Județeană au intrat 3.971 de dosare prin care foștii proprietari își revendică terenurile. Dintre acestea, 578 au fost returnate comisiilor locale, deoarece erau incomplete sau nu erau conforme cu prevederile legale”, ne-a declarat subprefectul Gheorghe Hură. Oamenii a căror dosare au fost restituite comisiilor locale nu vor avea de suferit, pentru că odată reanalizate și completate, dosarele se vor întoarce spre validare la Comisia Județeană. Singurul inconvenient va fi întîrzierea care se crează pînă la luarea unei decizii. Pe lista Prefecturii se află comune care au și 39 de dosare returnate pentru că nu îndeplineau condițiile legale, semn că membrii comisiei locale de fond funciar nu și-a făcut treaba așa cum trebuie. Astfel de situații sînt în comunele Tătărăști (39 de dosare returnate), Sărata (39), Sascut (30), Orbeni (17), Dămienești (12), Dofteana (11) sau Dealu Morii (10). Din totalul dosarelor care au ajuns în analiza Comisiei Județene, 1.942 au fost finalizate, iar pentru acestea, persoanele care au solicitat să li se retrocedeze terenul au primit validare sau nu. Alte aproape 1.500 de dosare se află în lucru, la comisie. Pentru a accelera procesul de retrocedare a terenului către foștii proprietari s-au luat o serie de măsuri. „Comisia Județeană nu se va mai întîlni la două săptămîni, cum era pînă acum, ci în fiecare săptămînă. Ne-am propus ca în fiecare ședință să fie analizate minim 100 de dosare”, a precizat subprefectul Hură.
O altă situație analizată la ședința comisiei a fost cea de la Stănișești, unde retrocedarea merge foarte greu. La ședință au fost invitați secretarul comunei și primarul, dar acesta din urmă, care este și președintele comisiei locale de fond funciar, a lipsit. Prefectura a decis să le mai dea celor din Stănișești o șansă, înainte de amendă, și le-a solicitat ca pînă la ședința următoare să aducă situația actualizată a terenurilor din comună. (Claudiu TĂNĂSESCU)-R tat ca pînă la ședința următoare să aducă situația terenurilor din comună actualizată. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.