Complexul Hotelier Decebal vrea Hotelul Alpin 2003

Administrator

Acționarii Complexului Hotelier Decebal Bacău au aprobat achiziționarea a 45% din capitalul companiei hoteliere Alpin 2003 din Poiana Brașov. Pentru această tranzacție, compania băcăuană trebuie să facă un împrumut de 5,4 milioane de euro – așa cum au anunțat pe piața de capital Rasdaq, unde este cotată societatea Complex Hotelier Decebal. Garanția pentru acest împrumut va fi chiar Hotelul Decebal din Bacău și terenul aferent acestuia. Capitalul social al societății băcăuane este de 442.700 de lei, iar acționarul majoritar este societatea Măgura Tîrgu Ocna (78,13% din capital). Cealaltă parte semnificativă este deținută de Societatea de Investiții Financiare Transilvania (10,52%).
La sfîrșitul anului trecut, administratorul societății, Cezar Ivanof, anunța că are în intenție derularea unei investiții de 15 – 20 de milioane de euro într-un complex hotelier de patru sau cinci stele. Noul hotel ar putea fi construit în Zona Metropolitană Bacău și va avea circa 130 de camere și 200 – 260 de locuri. „Sîntem consiliați de o mare firmă de specialitate din București în acest sens – spunea Ivanof -, care ne informează permanent cu mersul economiei băcăuane. Avem nevoie de aceste informații, pentru că o investiție de genul celei pe care o pregătim are nevoie de un mediu propice, dat de o dezvoltare continuă a Bacăului și a Zonei Metropolitane în următorii ani. Eu cred că această dezvoltare va fi reală, pentru că avem deja informații că Bacăul se deschide ca mediu de afaceri, după mai bine de opt în care a fost un mediu închis din acest punct de vedere. Astfel, investiția noastră ar putea fi pornită din anul 2008”. Cezar Ivanof a reamintit că „Decebal” este un brand pe piața hotelieră națională, deși uneori numele său se confundă cu cel al societății de turism care a deținut, înainte de 1990 și cîțiva ani după aceea și Hotelul Decebal. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.