În sala de ședințe a Consiliului Județean Bacău a fost semnat ieri actul de înfrățire între comunele băcăuane Hemeiuși și Mărgineni, cu localitățile italiene Di Bieno, Di Cinte Tesino, Di Pieve Tesino și Di Castello Tesino. Manifestările acestui important eveniment au debutat, după cum era de așteptat, cu o întîrziere de jumătate de oră, motivată de Dumtriu Brăneanu, vicepreședintele Consiliului Județean, prin unele discuții purtate după masă cu autoritățile italiene. Trebuie precizat că italienii și-au făcut intrarea în sală, „înarmați” cu diverse cadouri pentru confrații lor latini din Bacău. Într-un cadrul oficial, s-a vorbit din partea Bacăului și a provinciei Trento despre rolul înfrățirilor între comune, valoarea acestora pentru comunitatea europeană etc. Interesantă a fost poziția italienilor din delegații care, sosiți în sala Consilului Județean după masa de prînz, își făceau siesta în fotolii. Singurii atenți și implicați au fost vorbitorii și cei din primele rînduri care, aflați lîngă microfoane, nu aveau cum să ațipească. Inutil să mai precizăm că, din nu știm ce motive, în jurul orelor 17.00, adică după mai bine de o oră de discuții, unii dintre reprezentații comunității italiene, dar și cei din Bacău, au părăsit sala. Într-un tîrziu a fost semnat și actul de înfrățire, singura dovadă palpabilă a trecerii unor italieni pe meleaguri băcăuane. (C.G.)
Comunele Mărgineni și Hemeiuși s-au înfrățit cu italienii
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.