Comuniune în duh și adevăr la Colegiul „Henri Coandă” din Bacău

Administrator

într-o vreme cînd Religia se dorește a fi scoasă din învățămîntul liceal, iată că un grup de elevi inimoși au reușit să transforme un atelier de școală într-un lăcaș închinat lui Dumnezeu. Totul s-a întîmplat la Colegiul „Henri Coandă ” din Bacău, unde profesorul și preotul Cornel Elisei, de-a lungul a cîțiva ani de muncă, susținut și de conducerea școlii, de profesori și elevi, dar și de parohia „Sfîntul Dumitru ” – Narcisa, a reușit să facă o capelă deosebită. Momentul tîrnosirii sfîntului lăcaș, ce poartă hramul ” Sfîntului Dimitrie Basarabov „, i-a adus în mijlocul liceenilor și profesorilor de la „Henri Coandă ” pe Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, alături de un sobor de preoți. Ceremonia religioasă de sîmbătă, 16 februarie, a beneficiat și de prezența primarului Romeo Stavarache, a reprezentanților Inspectoratului Școlar și Sindicatului din învățămînt, cu toții impresionați de slujba de sfințire, dar și de prima Sfîntă Liturghie oficiată în incinta Colegiului „Henri Coandă”. O parte din frumusețea evenimentului s-a datorat și prezenței corului Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe” din Roman, dirijat de prof. Gheorghe Gozar. Pentru autoritățile bisericești, prezența reprezentanților autorităților locale, dar și cîtorva zeci de profesori, elevi și părinți, a constituit un răspuns afirmativ cît se poate de clar la inițiativa Patriarhiei Române, „Nici un liceu fără Dumnezeu”. „în acest spațiu sacru, tinerii vor trăi din plin experiența întîlnirii cu Dumnezeu „, a afirmat, printre altele PS Ioachim Băcăuanul, fapt întărit și de preot dr. Constantin Leonte, inspector de probleme de Religie în cadrul ISJ Bacău. „Aceste sfinte lăcașuri care s-au ridicat în Bacău, în unitățile școlare atestă credința în Dumnezeu și dragostea de spiritualitatea creștină a tinerilor elevi băcăuani, atît din școlile primare-gimnaziale, cît și liceu”, a afirmat preotul Leonte. De cealaltă parte, primarul Romeo Stavarache, a precizat că în momentul de față în Bacău există cinci biserici în construcție, fiind așteptate încă două sau trei, pentru a răspunde cerințelor băcăuanilor de a se ruga și închina lui Dumnezeu așa cum se cuvine. Sfințirea de sîmbătă s-a finalizat cu o agapă frățească oferită la cantina colegiului.ă a tinerilor elevi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.