Conacul de la Tescani – locul unde și-au purtat grația Maruca și Enescu geniul

„Sfinxul” își scutură alene coama bogată și-și dădu la o parte o șuviță rebelă care îi cădea mereu în ochi. Imaginea unei Rusii, la picioarele lui în sala de concerte, rochiile, odată elegante, care purtau acum însemnele vremurilor de bejenie care puseseră stăpînire pe lumea întreagă, amestecul ciudat de mujici ajunși pe funcții înalte și aristocrați decăzuți în mizerie, care riscaseră să vină la concertul lui, toate astea se împleteau nefiresc prin fața ochilor. încă nu știa cum să interpreteze cererea primului ministru Petru Groza ca înainte de a onora turneele din Occident să accepte mai întîi să concerteze în Moscova. Succesul imens obținut aproape că îl lăsa rece. Vremurile tulburi, din ce în ce mai tulburi, îi confirmau, odată în plus, că decizia pe care o luase cu „prințesa iubită” era cea bună. Automobilul stătea de ceva vreme în fața porților masive de metal așteptînd un slujitor să le deschidă. Maruca ieși din letargie și își scoase capul afară pe fereastra portierei. Devenea nerăbdătoare, iar șoferul, prevenitor, mai dădu un claxon. Ionică s-a ivit alergînd de după hulubar și s-a repezit către porți. După un ocol lin al rondului de flori, mașina a oprit în fața conacului. Servitorii, alertați, se iveau rapid ca să-și întîmpine stăpînii. Maruca și George Enescu au coborît din mașină și au intrat în hol. I-au chemat pe administrator și soția lui și le-au dat ordin să le pregătească bagajele. Uluiți, cei doi s-au uitat cu coada ochiului unul la altul. Abia soseau dintr-un voiaj și voiuau să plece în altul. Iar fața Marucăi, brăzdată de însemnele acidului pe care și l-a turnat după ce-a părăsit-o Nae Ionescu, se crîmpoțise parcă și mai mult, dela oboseală. Enescu, absent la tot ceea ce-l înconjura, de data asta a obervat mirarea servitorilor și le-a spus să-i facă bagajele pentru o călătorie lungă, foarte lungă. Nu mai rămîneau nici măcar să se odihnească peste noapte. „O să avem timp de odihnă mai tîrziu”, a spus, enigamtic, Sfinxul.

Acel timp de odihnă, la care probabil că a rîvnit Enescu atunci cînd s-a autoexilat, după ce comuniștii au preluat puterea în România, a venit peste destul de mult timp. Ultimul loc în care s-a oprit Enescu înainte de plecarea definitivă din România în 1946 a fost conacul de la Tescani. Apoi a plecat din București, via Paris, la New York. Nu le-a fost dat să rămînă aici, după cum spun apropiații familiei, mai ales că au nimerit pe un ger cumplit. Așa că s-au întors în Paris, loc familiar și pentru Enescu și pentru Maria Cantacuzino, născută Rosetti Tescanu, cea care îi devenise soață din 1939. După o relație neoficializată de alți cîțiva zeci de ani și după o dramă care a costat-o ceea ce-a făcut-o celebră: frumusețea care rivaliza cu cea a Marthei Bibescu și a Reginei Maria. Unul dintre apropiații familiei, Ilie Kogălniceanu, spune că Maruca a fost una dintre cele mai misterioase femei ale vremii, și a știut să-și întrețină cu mare artă acest statut. Despre ea, Nineta Duca spunea că nu era doar frumoasă, era „belle”, elegantă, distinsă, cu ochi mari, negri și o privire pătrunzătoare. Căsătorită de foarte tînără cu prințul Mihai (Mișu) Cantacuzino, văduvă din 1928 după moartea acestuia într-un accident de automobil, rămasă suficient de bogată încît să ignore toate preceptele vremii, prințesa a avut o viață amoroasă suficient de tumultuoasă încît să facă deliciul saloanelor bucureștene. Deși era amanta lui Enescu încă de pe vremea cînd era măritată cu prințul Mihai Cantacuzino, după moartea acestuia Maruca și-a orientat atenția, timp de șapte ani, spre filosoful Nae Ionescu. Despărțirea de Nae Ionescu, mai tînăr ca ea cu aproape 13 ani, i-a produs prințesei, marcată și așa de sinuciderea tatălui încă de pe cînd ea era copil, o depresie care a dus-o la un gest disperat: și-a turnat acid pe față. Enescu și-a anulat toate concertele, și-a amînat toate obligațiile, a venit val-vîrtej în România și a internat-o pe Maruca la un spital din Viena. Cu greu, „prințesa iubită”, așa cum îi spunea Enescu, și-a revenit, dar pe față i-au rămas urme suficient de adînci încît să recurgă la un voal negru, întotdeauna cînd se fotografia. Maruca și Enescu s-au căsătorit în 1939 și au rămas împreună pînă în 1955, la moartea lui. Maruca i-a mai supraviețuit încă 13 ani și a murit la 90 de ani, într-o clinică din Montreux. Mai tîrziu a fost îngropată alături de Enescu în cimitirul Pere Lachaise din Paris.

Conacul de la Tescani, locul cel mai prolific pentru opera lui Enescu

Conacul de la Tescani a fost construit în 1880 de tatăl Marucăi, Dimitrie Rosetti Tescani și de soția lui Alice, născută Jora. Boier de viță veche, Rosetti Tescani și-a construit conac încăpător și primitor pe un tăpșan, unde în vale puteau ateriza avioanele ușoare cu care începuseră să umble prinții și prințesele vremii. Enescu a venit aici pentru prima oară în 1909, la invitația lui Mihail Jora, ruda apropiată a Tescanilor. A primit camera mica din stînga și a revenit aici, locuind și lucrînd cîte 3-4 luni pe an, pînă în 1946, an în care va părăsi definitv România. Aici a compus cea mai mare parte a operei sale muzicale, printre care și opera care i-a încununat cariera: Oedip. George Enescu și-a exprimat în testament dorința de a fi îngopat în curtea casei de la Tescani. Dorința însă nu i-a putut fi împlinită, el fiind îngropat în cimitirul parizian. Pentru a se respecta măcar formal decizia sa, la Tescani exista numai un mormînt gol. în prezent, conacul de la Tescani este muzeu, casă memorială și lăcaș de inspirație pentru diferiți artiști. Donate prin testament statului român, cu condiția ca aici să se organizeze evenimente culturale, toate bunurile au fost protejate de statul român astfel că domeniul din 33 de hectare, livadă cu meri și aproape integral mobilierul au fost păstrate și mai pot fi văzute și astăzi de cei care trec pragul casei memoriale George Enescu de la Tescani. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!