• conacul boierului Costinescu din Horgești, datînd din anul 1902, declarat monument de patrimoniu, a dispărut de pe harta culturală a Bacăului • firma care l-a avut în administrare a intrat în lichidare • fiul proprietarului va da în judecată statul român și va cere despăgubiri de cinci miliarde de lei pentru că i-a fost refuzată cererea de retrocedare a clădirii
Conacul boierului Mircea Costinescu din satul Răcătău, comuna Horgești, care datează din anul 1902, a dispărut efectiv de pe fața pămîntului, fiind furat cărămidă cu cărămidă, sub ochii îngăduitori ai celor responsabili. Deși a fost inclusă pe lista obiectivelor de patrimoniu național încă din 1992, clădirea, aparținînd unuia dintre foștii prefecți ai Bacăului, a fost devastată încet, dar sigur. Persoane necunoscute au furat totul, de la acoperișul de șindrilă pînă la cărămida de la temelie. Toate acestea s-au petrecut sub privirile neputincioase ale autorităților locale și ale Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bacău. Este cel de-al doilea conac care dispare din harta culturală a județului Bacău, după cel de la Săucești, «Istrate și Melinte», conac care data din anul 1890. „Am trimis o adresă către Primăria Horgești pentru a ni se confirma dispariția conacului. A fost unul dintre imobilele introduse pe lista obiectivelor de patrimoniu încă din 1992. Era o clădire în stil neoromânesc, cu cerdac și acoperiș de șindrilă, foarte frumoasă.Tot ceea ce putem să facem este un proces verbal de dispariție, urmînd ca autoritățile locale să facă și o anchetă pentru a se vedea cine sînt responsabili de această situație”, ne-a declarat Maria Moldoveanu, din cadrul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bacău.
Nepăsare din partea localnicilor
De cealaltă parte, la primăria din Horgești s-a aflat abia recent că acel conac a fost obiectiv de patrimoniu cultural, iar pînă la dispariție, nimeni nu a fost interesat de soarta acestei clădiri. „N-a rămas nici o cărămidă din conac, situația agravîndu-se între 1999-2000. În acel spațiu a funcționat multă vreme o fermă, iar după dispariția IAS-urilor, acolo s-a înființat o societate care a avut mai mulți directori, însă nici unul a fost interesat să o protejeze, neexistînd nici măcar un paznic. Din cîte știu, firma respectivă se află în lichidare și nimeni nu mai știe unde este patronul. A trecut pe acolo și poliția, a văzut ce se petrece, însă nu s-a luat nici o măsură. Practic, distrugerea s-a făcut sub ochii tuturor”, ne-a declarat Costică Mitică, secretarul primăriei Horgești. Posibilitatea ca cei la Consiliul local sau de la Primăria Horgești să intervină pentru a se păstra conacul de la Răcătău a fost nulă, atîta timp cît clădirea nu exista în documentele locale ca obiectiv de patrimoniu și nu era în posesia primăriei. „N-am avut conacul în evidența comunei, ca fiind obiectiv de patrimoniu. Și, chiar dacă l-am fi avut, nu aveam ce măsuri să luăm atîtat timp cît era în administrarea unei societăți comerciale. Cine l-a avut în inventar, acela trebuie tras la răspundere. Noi o să-l propunem la despăgubiri, pentru că nu avem ce să dăm urmașilor în schimb”, a precizat secretarul Costică Mitică.
Despăgubiri uriașe
Revendicat în baza legii 10 din 2000 de fiul lui Costinescu, Alexandru Costinescu, conacul inexistent astăzi va fi un motiv de judecată între urmașul prefectului și Domeniile Statului. „Am depus o notificare la Domeniile Statului, dar nu mi-a venit nici o confirmare. Acum, conacul a fost dărîmat și o să vedem ce soluționare ni se dă. O să acționez în judecată Domeniile Statului dacă nu ne dă o despăgubire. Atît pentru teren, cît și pentru construcție. Cu toate cheltuielile și ținînd cont de teren și construcție o cerem în jur de cinci miliarde de lei”, ne-a declarat Ionel Demșa, reprezentantul lui Alexandru Costinescu în problema retrocedării conacului din Horgești.
În prezent, din cele 21 de conace din județul Bacău, mai sînt în picioare doar 19, o parte dintre acestea fiind și ele în situație de deteriorare serioasă. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns