Împlinirea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române va fi marcată vineri, 24 ianuarie, în Bacău, printre alte evenimente, și prin spectacolul „Unirea, națiunea a făcut-o!” susținut de Ansamblul Folcloric „Busuiocul” din Bacău, pe scena Teatrului Municipal „Bacovia”, în regia artistică și coregrafia lui Petre Vlase. Reprezentația, organizată prin parteneriatul dintre Consiliul Județean și Primăria Bacău în colaborare cu Teatrul „Bacovia” îi va avea ca prezentatori pe actorii Daniela Vrînceanu, Bogdan Matei și Ștefan Alexiu și va debuta la orele 16.00. „Acest act (al Unirii, n.r.) – a apreciat Petre Vlase, directorul Ansamblului Busuiocul -, aprinde în în ființa noastră, acum, la aniversarea a 155 de ani de la înfăpturirea sa, o bucurie pe care o sărbătorim prezentând un spectacol susținut de orchestra și formația de dansuri ale Ansamblului nostru”. Băcăuanii sunt așteptați la Teatru în număr cât mai mare, în ziua amintită, intrarea la spectacol fiind liberă.
Lasă un răspuns