Concluziile în privința taberei de la Valea Uzului se apropie de final

Administrator

Concluziilor celor două comisii stabilite la nivel de prefecturi, pentru analizarea amplasamentului tabăra Valea Uzului, se apropie de final. „Săptămîna viitoare vom avea cu certitudine aceste concluzii. S-au studiat documentele deținute de județul nostru și de Harghita, s-au făcut măsurători topografice la fața locului și chiar digitale, se compară hărțile deținute de cele două județe și urmează să se pună pe hîrtie concluziile ambelor părți”, a declarat subprefectul Gheorghe Hură. Tabăra de la Valea Uzului a ajuns mărul discordiei între noi și județul Harghita, ca urmare a ordinului semnat anul trecut de președintele Autorității Naționale a Taberelor, prin care tabăra trecea în administrarea teritorială, la Harghita. Ordinul a fost retras și s-a emis altul, prin care tabăra trecea doar spre utilizare la județul vecin. Și acest ordin a fost atacat în instanță, iar acum se judecă recursul la înalta Curte de Justiție și Casație, primul proces fiind cîștigat de partea băcăuană. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.