Concurs extrașcolar sau exercițiu de orgolii?

Administrator

Se pare că obișnutele concursuri de Preuniversitaria, organizate de cîția ani încoace, au devenit mai mult decît întrecerea artistică între două licee. De ceva timp, totul pare a tinde spre o întrecere cu miză mult mai mare: imaginea liceului. Vineri, 10 martie, concursul Preuniversitaria a adus pe scenă două licee rivale: Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” și Liceul „Mangeron”. Pe lîngă o adevărată gală a bunului gust și strălucirea fetelor frumoase de la Colegiul „Vrănceanu”, spectacolul a dezvăluit și jovialitatea savuroasă a celor de la „Mangeron”. Diferențele dintre licee au fost sesizate atît în concept, cît și în practică. Pe cînd cei de la „Vrănceanu” se exprimau elegant prin concurentele lor, colegii rivali de la „Mangeron” au făcut discordantă prin prezentarea lor, pe care mulți au caracterizat-o jovială sau chiar stridentă.
Concursul a debutat, după cum ne-am obișnuit, cu întrecerea între majoretele ambelor licee. La această primă probă, juriul și punctajul au fost de partea celor de la „Vrănceanu”. Nu știm dacă complexitatea mișcărilor ori forma atletică a majoretelor au convins juriul, dar cert este că alergarea pe ritmuri de muzică a celor de la „Mangeron” nu a convins. Dansului majoretelor i s-a succedat prezentarea aspirantelor la titlul de „Miss Preuniversitaria”. Ambele licee s-au prezentat cu cîte patru concurente, iar imediat ce publicul a făcut cunoștiință cu frumoasele liceene, spectatorii au fost destinși prin proba de umor. Cei de la „Vrănceanu” au prezentat o scenetă proprie și originală, ce prezenta întîlnirea de 10 ani. Liceenii au făcut uz de nume sugestive și de personaje amuzante. Deși juriul format din elevi a înclinat balanța spre „vrănceni”, specialiștii au punctat sceneta celor de la „Mangeron”, care era constituită dintr-o adaptare.
După umor, publicul a fost încîntat de proba muzicală a celor de la „Vrănceanu” și amuzat de cei de la „Mangeron”. Pe cînd elevii de la „Vrănceanu” interpretau „I don’t want miss a thing” și „Keep sweating”, solistul de la Mangeron se chinuia să interpreteze „Să nu-mi iei niciodată dragostea”. Falsarea notelor, dar mai ales uitarea versurilor, a făcut ca cei de la „Mangeron” să fie puternic depunctați. Robert Roca, elevul de la „Mangeron”, explică la scenă deschisă că „Pentru prima oară pe scenă, cred că e bine”. Proba de cultură generală a fost încă un obiectiv atins de cei de la „Vrănceanu”, care nu au greșit nici o întrebare din cele cinci. Proba de modă a adus la rampă vestimentația specifică diferitelor genuri de muzică, prezentată de liceenii de la „Vrănceanu”. Colegii acestora de la „Mangeron” au prezentat o colecții de pălării, creație personală, însă au fost acuzați că au plagiat elevii de la „Ferdinand”, care au avut cu o săptămînă înainte o probă asemănătoare. După proba de seară, podiumul a fost ocupat de elevele de la „Vrănceanu”, care au contribuit la punctajul colegiului. Fetele vor reprezenta Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” la finala Miss Preuniversitaria 2006. (Silvia URSU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.