Concursul „Floare de colț” este o șansă

Administrator

Copiii cu handicap încearcă să-și dovedească talentele
• Nicoleta Deliu pictează pe coji de ouă, lipite pe plașe

Persoanele cu dizabilități au parte de o nemeritată discriminare, care îi plasează adesea în conul de umbră al societății. Priviți cu suspiciune, adesea combinată cu batjocură, aceștia pierd șansele pe care viața le oferă multora dintre cei sănătoși. Dar ceea ce scapă multora este tocmai modul lor de a comunica cu lumea, feluritele mijloace de expresie pe care le abordează. Centrul Rezidențial „Ghiocelul” din Bacău mai are instituționalizați 80 de copii cu dizabilități fizice, psihice și asociate. „Toți copiii care sînt la noi provin pe cazuistica socială. O parte dintre ei au fost abandonați din cauza sărăciei și inconștienței părinților. Oricît de bune ar fi condițiile într-un centru rezidențial, tot familia reprezintă unitatea care poate să-i ofere copilului împlinirea afectivă și socială. Noi avem personal specializat pentru toate necesitățile unui copil cu probleme. Avem asistenți sociali, psiholog, logoped, kinetoterapeut, specialiști în terapii prin artă, muzică, mișcare, educatori. Prin toate acestea încercăm să-l ajutăm pe copil, să-i creștem gradul de autonomie personală, atît de importantă la contactul cu comunitatea”, ne-a declarat Rodica Irimia, seful Centrului „Ghiocelul”.
Un concurs care este organizat special pentru copiii din centrele de plasament va concentra toate eforturile celor care lucrează la Protecția Copilului Bacău, dar, în primul rînd, ale copiilor care-și vor dovedi talentul. Copiii cu dizabilități de la Centrul Ghiocelul vor să arate că nu sînt cu nimic mai prejos și că pot și ei participa la concursul „Floare de Colț”. Dacă natura este mai zgîrcită în anumite direcții, are grijă să compenseze în altele. Nicoleta Deliu, de 15 ani, a ajuns în grija celor de la Ghiocelul din cauza unui handicap. Ea dorește să participe la acest concurs ca să-și facă prieteni și să comunice. Am întîlnit-o stînd alături de educatoarea specializată în terapie alternativă, Gabriela Curilă. Atelierul de creație este deja plin cu lucrări, făcute din acoarele, coajă de ou și alte materiale. „Muncește toată ziua. Este unul din copiii de la noi care reușește să se transpună în creație. Nicoleta trăiește ceea ce face, este modul ei de a comunica cu noi, cu exteriorul”, ne-a declarat specialistul.
Am întrerupt-o pe Nicoleta de la pictura pe bucăți de coajă de ou, lipite pe planșă. Foarte receptivă, a răspuns cu veselie la întrebările noastre. „Această muncă frumoasă mă ajută să fac mai frumos și mai bun locul unde stau. Atunci cînd pictez, desenez sau fac alte lucruri sînt bucuroasă pentru că aceste activități mă relaxează și îmi plac foarte mult. Acum pictez un apus de soare. Atunci natura se schimbă, parcă trăiește altfel”, ne-a spus, poetic, Nicoleta Deliu. Integrarea în societate a acestor copii cu dizabilități este un lucru dificil, dar nu imposibil. Ei pot fi utili, au nevoie de asta, doar că le trebuie o șansă. (Mircea MERTICARIU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.