Concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspectori școlari nu și-a epuizat suprizele nici în penultima sa zi. „Bombița” explodată ieri dimineață, c…

Administrator

încă un candidat „picat” la concursul de inspectori școlari

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspectori școlari nu și-a epuizat suprizele nici în penultima sa zi. „Bombița” explodată ieri dimineață, cînd s-au aflat rezultatele zilei de miercuri, a avut-o în centru pe inspectorul de limba română Doina Marinov. Deși este unul dintre cei mai apreciați inspectori, aceasta nu a reușit să-și păstreze funcția, după ce a ratat concursul. Profesoara Marinov a avut probleme la interviul susținut în fața comisiei de examen, unul dintre cei trei membri ai acesteia notînd-o cu 6,00, notă insuficientă pentru a trece proba și examenul. Altfel, institutorul Ioan Surdu nu a avut nici o problemă în încercarea sa de a obține un nou mandat de inspector cu probleme de învățămînt primar. Cel de-al doilea post de inbspector de la „învățămînt primar” va fi ocupat următorii patru ani de învățătoarea Adina Albu (Școala „Al. I. Cuza”), care, cu 132,5 puncte, a reușit să o învingă pe Rodica Leonte, cea de-a treia candidată, care a „strîns” numai 119,75 puncte. Cel de-al cincilea concurent intrat în examen miercuri a fost profesoara Anca Constatinescu, care, cu 125 de puncte, a reușit să-și păstreze postul de inspector de limba română.
Concursul de inspectori s-a încheiat ieri, cînd au intrat în examen educatoarea Luminița Cojocaru, singura candidată la postul de inspector cu probleme de învățămînt preșcolar, și profesorii Marieana Dobre, Viorel Iurașcu și Silviu Munteanu, toți vizînd postul de inspector de geografie. Cum Luminița Cojocaru este soția șefului Inspectoratului Școlar Județean, președinte de comisie a fost, profesorul Gabrile Bratu, inspector general al ISJ Argeș. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.