Faza municipală a concursului „Preuniversitaria”, desfășurată la sfîrșitul săptămînii trecute, a umplut la refuz sala Clubului „Lira” din Moinești. Pe lîngă prezența liceenilor dornici de a încuraja și a aplauda favoriții, numeroși localnici au ținut să ia parte la aceasta, pentru că la Moinești, de cîțiva ani, spectacolele muzicale artistice sînt o raritate. Pe scenă au evoluat aproape 120 de concurenți de la Colegiul Tehnic „Grigore Cobălcescu” și Liceul „Spiru Haret”. După o dispută echilibrată, cîștig de cauză, per ansamblu, au avut reprezentanții colegiului, cu patru probe cîștigate, față de doar cele două care au revenit colegilor de la „Spiru Haret”, celelalte trei încheindu-se la egalitate. „Concursul din acest an a avut o organizare aproape impecabilă și sper ca pentru reprezentanții noștri ce s-au calificat să fie o rampă de lansare pe tărîmul muzical-artistic. S-ar păstra, astfel, o tradiție de la noi, deoarece în anii precedenți am avut elevi care, după fazele superioare, s-au dedicat cu succes activității artistice”, ne-a declarat profesorul Costică Șetraru, consilier educativ la Colegiul „Grigore Cobălcescu”. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.