Concursuri pentru nevăzători, acasă la George Enescu

Administrator

Reprezentanți ai persoanelor cu dizabilități de vedere din mai multe județe au participat la sfîrșitul lunii trecute la o serie de concursuri desfășurate la Centrul de Cultură «Rosetti Tescanu – George Enescu» din Tescani. „Este vorba de competițiile «Prietenii cărții Braille», «Lectura corectă și rapidă în Braille» și «Imaginea ta contează», ultima punînd în lumină inteligența și frumusețea a șapte doamne. Deoarece primul dintre concursuri l-a avut ca subiect pe marele compozitor, am decis ca manifestarea să aibă loc chiar în casa în care acesta și-a trăit o parte din viață, ocazie cu care concurenții au putut atinge o parte dintre lucrurile sale rămase în muzeu”, a declarat Dan Mihalcea, referent în cadrul filialei locale a Asociației Nevăzătorilor (AN). Iosif Solomon, din Bacău, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai rapizi cititori în Braille și s-a calificat, împreună cu un nevăzător din Prahova, pentru finala de la Botoșani. Nici unul dintre membrii AN Bacău nu s-a mai calificat pentru finalele celorlalte două competiții. „După eveniment, nevăzătorii au plecat la Slănic Moldova, unde au dat, pe seară, și o petrecere, la restaurantul «Bon Gusto»”, a adăugat Mihalcea. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.