Conducerea SLI spune că profesorii continuă greva japoneză

Administrator

Sindicaliștii din învățămînt au decis, cel puțin la nivel declarativ, să continue greva japoneză pe care au declanșat-o săptămîna trecută. Motivul: neîncrederea în promisiunile guvernanților. „Ministerul a promis, dar a mai făcut-o de atîtea ori și, pînă la urmă, ne-a «fript». Pînă nu vedem stipulate în bugetul de anul viitor fondurile necesare creșterii cu 22% a salariilor, nu mai credem nimic. Drept urmare, greva japoneză continuă”, ne-a declarat Iulian Oprișan, vicepreședinte al Sindicatului Liber din învățămînt (SLI). Din păcate pentru conducerea SLI Bacău, declarațiile o iau puțin înaintea faptelor, pentru că un raid prin mai multe școli din Bacău a dovedit că mai nimeni nu mai poartă banderole albe, semnul distinctiv al protestatarilor. Altfel, în ciuda declarațiilor făcute de președintele SLI, Manole Chiriac, Consiliul Județean al sindicatului amintit, desfășurat în week-end la Slănic Moldova, nu a luat nici o decizie importantă în legătură cu viitoarele acțiuni. Potrivit vicepreședintelui Oprișan, întîlnirea în cauză a îmbrăcat forma unui seminar pe teme de integrare europeană, lector fiind Angela Sterpu, inspectorul cu probleme de colaborare de la Inspectorul Județean. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.