Ștefan RADU
Întîmplarea face să aflu despre supărările ministrului de Interne al Austriei la cîteva zile după ce-am revenit din respectiva țară. Timp de zece zile am trăit într-o lume aseptică. Pajiști pentru vite tunse încît i-ar face de rușine pe toți proprietarii din fotbalul românesc, drumuri asfaltate, drepte ca-n palmă, care ajung pînă în cele mai îndepărtate cătune, oameni care muncesc exact cît trebuie, dar sînt de zece ori mai eficienți decît noi, respectul dogmatic față de proprietatea celuilalt, iată doar cîteva elemente ale unei societăți absolut diferită de cea în care ne zbatem noi. Într-un orășel de la poalele Alpilor am asistat la un episod incredibil pentru un român normal: un individ de vreo 40 de ani a oprit motoreta în fața unui supermarket alimentar, a lăsat pe carosabil rucsacul pe care îl căra în spate, a intrat în magazin și 15 minute nu l-am mai văzut prin zonă. În acest răstimp, lumea trecea indiferentă pe lîngă bagajul omului. Nimeni nu a stăruit măcar cîteva secunde cu privirea pe rucsac. La ieșire, individul nici măcar nu a verificat dacă i-a umblat cineva prin lucruri. Nu concepea că putea să-i fie jefuită proprietatea…
La Viena, în schimb, mai peste tot unde este aglomerație, există panouri de avertizare: „Atenție! Hoți de buzunare!”. Pachistanezi, țigani, bulgari, ruși, sîrbi populează parcurile, grădinile publice, stațiile de metro, adică toate locurile unde pot fi vînați fraierii… Deja capitala Austriei nu mai seamănă cu restul țării. Așa se explică și reacțiile guvernului și politicienilor de la Viena. Ernst Strasser, șeful Internelor, se află sub presiunea populației care resimte disturbarea reprezentată de către imigranții din est. Să-ți umble cineva prin buzunare sau să-ți dispară mașina din parcare sunt evenimente incredibile pentru o comunitate care exclude posibilitatea ca un om normal să facă asemenea lucruri! Pentru ei, furtul mărunt este expresia unui anumit grad de sălbăticie. Într-un magazin de mărunțișuri (brichete, brelocuri, țigări…), cu autoservire, unde nici proprietarul nu stătea tot timpul la casă, am avut sentimentul că dacă ai fi fost prins furînd asemenea nimicuri, nu Poliția ar fi fost chemată, ci Ambulanța ca să te ducă la spitalul de nebuni!… Aceștia sunt austriecii care cer reintroducerea vizelor pentru români, bulgari și alți asemenea „oaspeți”.
Într-o duminică, pe o vreme însorită, de toamnă, am urcat în Alpi, căutînd un tîrg vechi de cînd lumea. Citisem undeva că acolo există o biserică înălțată pe la 1200. Credeam că e o ruină, un loc menținut artificial, pentru turiști, unde se marchează un fapt istoric și atît. Cu harta și ghidul în mînă, am ajuns la locul cu pricina. De trei ori am citit placa de pe zidul bisericii pentru a mă convinge că nu greșesc. Am dat să intru, însă m-am oprit în pronaos: înăuntru, localnicii ascultau predica preotului lor. Am aprins o lumînare și am ieșit în piața din fața lăcașului catolic. Am resimțit apăsarea celor aproape o mie de ani! De un mileniu, aici oamenii și-au botezat copiii, și-au înmormîntat înaintașii, aici s-au cununat, s-au bucurat și au jelit. O mie de ani! Oricît de imbecil ai fi, într-o mie de ani înveți toate regulile din lume! Noi, în 14 ani, vrem să devenim doctori! Ne-am trezit într-o lume nouă fără să fi avut cineva răbdarea să ne spună cum trebuie să ne comportăm. De altfel, nici nu cred că are cineva timpul necesar și interesul să piardă vremea cu noi. Acum ne amenință cu claustrarea în propria ogradă pentru a ne mai cizela. Nu vom mai avea voie la joacă pe terenul comun al Europei dacă nu respectăm regulamentul. Acesta este mesajul venit de la Viena, zilele trecute. Decît să ne supărăm pe austrieci și să-i acuzăm de șovinism mai bine ne-am vedea defectele. Vina că sîntem așa cum sîntem nu este numai a noastră. Cei 50 de ani de comunism au lăsat urme adînci în mentalitatea noastră. Spun asta după ce am stat trei zile la Budapesta și am descoperit că ungurii sunt la fel de arțăgoși ca noi, uneori de o răutate prostească așa cum zilnic vedem pe străzile Bacăului, sărăntoci, dar țîfnoși, demni urmași ai comuniștilor de ieri. Între Austria și Ungaria este doar o dungă albă pe autostradă. Însă ea desparte două lumi aflate la peste o sută de ani distanță.
Lasă un răspuns