CONEXIUNI Despre trădare și democrație

Ștefan RADU

Vorba lui Ion Cristoiu: nici nu mai sîntem siguri că Pacepa trăiește. Este un fel de „bau-bau” pe care îl scot din pălărie americanii, în anumite momente justificabile doar de către specialiștii de la CIA. În blocajul informațional provocat, săptămîna trecută, de viscolul nemilos, subiectul Ion Pacepa a inundat cotidianele de mare tiraj, dezbaterile televizate și adunările periodice ale pensionarilor. Mai tot românul a devenit specialist în servicii de informații, în onoare militară și în diplomație. Se pun în discuție scenarii complicate, se fac alăturări dintre cele mai surprinzătoare și – bineînțeles! – totul are conotații politice.

Pacepa – după cum este prezentat ori de cîte ori semnează vreun articol în presa americană – a fost cel mai important membru al serviciilor de spionaj est-europene care a „defectat”, la sfîrșitul deceniului opt, în tabăra CIA. Verbul „a defecta” este o licență a retoricii politice occidentale necesară pentru a proteja sensibilitățile (?!!) celor care trădau lagărul socialist. Timp de 25 de ani (pînă în 1978), ofițerul român de origine evreo-slovacă, pe numele său real Pacipa, a lucrat în Securitate, fiind promovat pînă la gradul de general-locotenent. A arestat, a interogat, a coordonat asasinate în țară și în străinătate, a vîndut secrete KGB-ului (care îl proteja de furia lui Gheorghiu – Dej), i-a cumpărat titluri academice lui Ceaușescu de pe la cele mai ciudate universități din lume, adică și-a făcut, cu prisosință, datoria față de sistemul comunist. Foștii colegi – acum pensionari anonimi – îl prezintă ca pe un tip inteligent, descurcăreț, gata să mituiască orice înalt activist al PCR, avid după bani (cum pare a fi și acum, cînd revendică o iluzorie avere de peste două milioane de dolari), dornic de putere și influență nelimitată. Calități (oare?!) care le-a demonstrat atunci cînd a schimbat tabăra: a profitat de oportunitatea unică pe care i-a oferit-o Ceaușescu (cel care l-a însărcinat cu o misiune în RFG) și a cerut azil politic în Ambasada americană de la Bonn. Trebuie să recunoaștem că viața sa este ca o poveste din romanele cu spioni! Era făcut pentru a fi securist…

Înainte de 1989, imediat după ce a apărut în SUA celebra carte semnată de generalul „defector”, „Orizonturi roșii”, un prieten marinar mi-a mărturisit că a cumpărat volumul de prin Anglia, l-a citit în timpul călătoriei pe Mediterana și l-a aruncat în valuri imediat după ce a plecat din Istanbul. Dacă ar fi fost prins cu asemenea „materiale subversive”, la sosirea în Constanța ar fi fost arestat. Atunci, românii ascultau, la „Europa Liberă”, destăinuirile acestui mare securist – fragmentare – și se bucurau pentru disperarea familiei Ceaușescu. După 1990, același general (al CIA sau al Securității?) a cerut anularea condamnării sale la moarte. Nu au fost mari opoziții în acest sens, însă iată că lucrurile au devenit mai complicate decît ne-am imaginat: individul cere salarii compensatorii, pensie de general și despăgubiri pentru o avere estimată în milioane de dolari, acumulată pe vremea bolșevicilor! Cioran spunea că „raporturile cu francezii te învață să fii nefericit cu gentilețe”. Din păcate, Pacepa a dezertat la americani… Reacțiile mediilor politice și chiar ale oamenilor simpli au fost extrem de negative. Dacă este să-i credem justificările, atunci el a renunțat total la sistemul care îl salariza ca general. Atunci de ce vrea acum lefurile restante din 1978 și pînă a ajuns la vîrsta de pensionare? Dacă este convins că a slujit o instituție odioasă precum Securitatea, de ce vrea să redevină general al acestei instituții? Cît despre colecțiile de tablouri, autoturismele de lux și alte asemenea bunuri confiscate după trădarea sa este cazul să vedem cum au intrat ele în posesia unui ofițer specializat în represiune. Nu cumva acele bunuri au fost confiscate de prin casele elitei interbelice trimise de Pacepa la Canal pentru a construi socialismul? Din acest punct de vedere, șeful statului, Ion Iliescu, a exprimat o opinie corectă, chiar dacă nu și-a putut ascunde dezgustul față de impertinența mercantilă a trădătorului. De fapt, această declarație publică a generat cele mai multe comentarii. Imediat s-a făcut legătura cu mediul politic și cu presiunile externe exercitate în acest an electoral. Apariția ambasadorului SUA care a recunoscut că a intervenit în sprijinul lui Pacepa mă face să cred că întreaga dezbatere este un interesant test de democrație conceput în laboratoarele CIA. Nu cred că la Casa Albă moare cineva de grija lui Pacepa, însă există un interes clar pentru a verifica modul în care s-au schimbat mentalitățile în instituțiile României democratice. Reacțiile oficiale dau dimensiunea restructurărilor realizate la nivelul serviciilor secrete românești, în interiorul clasei politice și chiar la nivelul electoratului activ. Rezolvarea „dosarului Pacepa” – indiferent de soluția finală – va dovedi în ce măsură Justiția, Guvernul, instituțiile abilitate vor fi raționale și vor respecta jocul democratic. În aceste zile nu soarta lui Pacepa – un trădător ca oricare altul, care a vîndut tot ce a avut de vînzare – este jucată la ruleta politică mondială, ci imaginea României ca viitor partener al Occidentului. Vesticii, de fapt, nu cred că cer repunerea în drepturi și retrocedarea averii generalului, ci lămurirea situației celor precum Pacepa. Unde sînt generalii și coloneii de Securitate care au făcut carieră lucrînd pentru KGB și participînd la represiunea împotriva românilor? A controlat cineva averile și trecutul tulbure al acestora? Pacepa este un pretext, o monedă de schimb, un sclav vîndut unuia sau altuia dintre jucătorii adevărați, cei care vor dovezi irefutabile referitoare la curățenia generală ce s-ar fi făcut (teoretic) în instituțiile noastre democratice.