CONEXIUNI Eternul și fascinantul președinte

Redacția Ziarul de Bacău

Ștefan RADU

După ce timp de vreo trei ani a păstrat o remarcabilă discreție în exercitarea funcției sale, președintele Iliescu a devenit extrem de activ în ultimele luni. Chiar dacă legislația în vigoare – bat-o vina! – nu-i mai permite să-și prelungească șederea la Cotroceni (patru mandate ar fi deja prea multe!), domnia sa se implică peste măsură în dezbaterea electorală. A revenit la primele învățături – vizitele de lucru pe coclaurile patriei – și la emiterea de directive către cetățeni și clasa politică. Foarte bine: asta știe, asta face! Însă unele dintre reacțiile sale trezesc suspiciuni. Dacă mai anul trecut condamna „ciocoismele”, acum, cei criticați atunci au devenit „oameni miloși, care ajută pe cei nevoiași” (Din bani publici? Din buzunarul propriu? Încă nu este clar…). Să fie schimbarea de optică motivată de reînnodarea legăturii cu partidul pe care întotdeauna l-a condus? Peste cîteva luni, cînd va prelua sceptru PSD de la Adrian Năstase, „cîrnățarii”, „ciocoii”, „vătafii” de ieri vor fi colaboratorii lui apropiați. N-are cum să scape de ei cîtă vreme aceștia țin partidul pe banii lor. O fi socialismul asumat de PSD o doctrină ce se adresează proletaritului și „maselor largi de oameni ai muncii”, însă pentru a face politică sînt necesari mulți bani pentru campanii de manipulare a celor pe seama cărora cîștigi puterea.

Emoții are și dl Iliescu, dar și cei care s-au aciuat prin partid în ultimii patru ani. Mult mai libertin în limbaj și comportament, premierul Năstase, cel care a ținul locul cald pentru bătrînul Iliescu, a fost extrem de comod pentru pentru fauna de afaceriști șmecherași, abonați la reeșalonări de taxe și scutiri de impozite, care au îngroșat rîndurile partidului. Revenirea președintelui Iliescu la cîrma formațiunii strică tabieturile multora. Se va repune, oare, în prim-plan disciplina de partid, seriozitatea, sloganul – uitat o vreme – „Sărac, dar cinstit!”? Mîine poimîine, te trezești că vor fi interzise și „mer-țurile” în curtea socialiștilor (că nu dă bine la electorat…), iar ideea tînărului Ponta de a-i îmbrăca pe toți în roșu multora le va ridica tensiunea peste pragul de alarmă.

Ion Iliescu, înainte de a se muta la Cotroceni, a lăsat pe mîna gărzii tinere un partid solid, controlat de foști activiști PCR experimentați, convertiți la capitalism. Acum, după patru ani, în sînul formațiunii de el adusă la putere găsește un fel de club al oamenilor de afaceri, unii dintre ei preocupați mai ales de transformarea fondurilor publice în avere personal. Cînd în urmă cu trei ani, același președinte Iliescu spunea că „în România, se naționalizează falimentul după ce s-a privatizat profitul!” – Doamne, cîtă dreptate avea!… – nici nu se gîndea că noua generație de socialiști va pune în operă, cuvînt cu cuvînt, gîndirea fondatorului PSD.

Iată că a venit vremea examenului în fața electoratului. Lumea așteaptă o limpezire a apelor. Este greu de imaginat că mai poate repara ceva Iliescu, singur. Însă mulți dintre fanii lui chiar cred că el este salvatorul țării. Există români năpăstuiți pentru care el rămîne „Președintele”, indiferent de cine îi va lua locul. La fel se întîmplă și în PSD: cîtă vreme va mai trăi, el este eternul și fascinantul conducător. Forța lui vine din susținerea populară – inexplicabilă, după regulile științelor sociale – pe care o are. Știe să-și țină aproape electoratul, fiind mai atent la vocea străzii, decît la vocea partidului. În mod constant, mesajul lui este simplu și direct: „Eu am făcut partidul, eu sînt partidul!”… Fără partid – adică fără Iliescu – mulți dintre socialiștii care astăzi se agită pe scena politicii românești ar dispărea în neant. De aceea nu există fracțiuni în partid sau disidențe individuale. În 15 ani, cei care s-au rupt de Președinte, au rămas să înoate în ape stătute, fără perspective.

Dar mai este un lucru demn de subliniat. Unii au impresia că drumul cel mai scurt către succes este intrarea în tabăra lui Ion Iliescu. Toți uită însă că o asemenea cale este fără întoarcere: pentru totdeauna vei fi „omul lui Iliescu”, sau nu vei fi deloc!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.