Ștefan RADU
În urmă cu vreo 10 – 12 ani, curios să aflu de ce zeci de copii de prin școlile din satele ceangăiești sînt luați din sînul familiilor și duși în Harghita și Covasna ca să învețe în maghiară, m-am documentat în localitățile din jurul Bacăului. Am scris reportaje de la Geoseni, Tamași, Luizi Călugăra, Cleja… Peste tot am întîlnit oameni săraci a căror ultimă preocupare era să militeze pentru apartenența la o etnie sau alta. În Geoseni, am mers în casa unei femei văduve care avea în întreținere vreo cinci copii. Doi dintre ei plecaseră în Harghita fără să anunțe școala din localitate. Am întrebat-o pe nefericita mamă de ce și-a lăsat copiii prin străini. A rotit privirea prin camera sărăcăcioasă, a oftat și mi-a mărturisit: „Cu ce să-i mai hrănesc?! Pot învăța și în chineză dacă le dă burse, haine, de-ale gurii! Mi-au promis (cei care s-au ocupat de „recrutare” – n.a.) că-l vor ține și în liceu, iar dacă îi merge mintea îl vor trimite la școlile din Budapesta…” Explicația atît de simplă și de tristă nu avea nimic politic sau subversiv în ea. Am întîlnit, apoi, și alte familii: peste tot am consemnat declarații în același registru. Am scris în presa locală. Era o realitate nouă, imediat după Revoluție, greu de gestionat. Lipsa de instrumente administrative, de norme legale, dar și problemele de mentalitate post-comunistă au dus la erori. Am atras atenția atunci că fenomenul va avea efecte peste ani. Din păcate, nu m-am înșelat…
Week-end-ul trecut a fost marcat de un Festival Internațional al Ceangăilor, manifestare ținută de organizatori într-o discreție greu de explicat. Alte ori, o serbare școlară sau sfințirea unei fîntîni duce la o agitație a autorităților mult exagerată. Acum, primarul-gazdă și fel de fel de lideri politici și non-politici ai comunității ceangăilor au dorit să nu fie deranjați de oaspeți… neinițiați. Nici măcar prefectului nu i s-a trimis o invitație. Pe semne, nu erau destui translatori și nu dădea bine ca tu să vorbești una, iar interlocutorul să înțeleagă altceva…
La sfîrșitul acestei săptămîni, Ghimeșul este în sărbătoare. Sînt zilele localității și iarăși vor veni oaspeți din țară și din străinătate; cel puțin așa spun localnicii cu gura slobodă, pentru că autoritățile par să nu știe prea mare lucru. Cineva de-acolo cere (și va cere) organizarea unui referendum privind apartenența zonei la județul Bacău sau la Harghita. Nu știu dacă rezultatul unei asemenea consultări populare va rezolva problemele sociale, economice și de mediu cu care se confruntă Ghimeșul, însă faptul că există activiști de școală nouă care îi îndeamnă pe oameni să se declare maghiari că așa vor găsi mai ușor de muncă în Ungaria nu mi se pare corect. Sînt vorbe otrăvite care răscolesc o istorie prea însîngerată.
De fapt, ce se întîmplă? Unii dintre copiii luați la școli maghiare în urmă cu un deceniu s-au dovedit destul de abili. Astăzi au devenit insitutori, învățători sau chiar profesori, au revenit în localitățile de baștină, și-au maghiarizat numele (din Tinca a ajuns Tinka), distribuie hărți în care localitățile din jurul Bacăului se numesc Klezse, Berzunc, Furnikar, Liliecs, Onyest (pentru Onești!) și alte asemenea bazaconii. Nu este trimestru de la Dumnezeu în care să nu se înregistreze vreo reclamație la Inspectoratul Școlar, la Guvern sau la vreo organizație pro-europeană în care se arată că populația ceangăiască este discriminată. Căutați, din curiozitate, paginile web care au ca subiect „ceangăi” sau „csango”. Veți găsi materiale fulminante (în maghiară, engleză și română) despre o istorie paralelă a acestei părți din națiunea noastră. Răzbate un nefiresc iz politic din fiecare așa-zis raport destinat opiniei publice internaționale. Însă nicăieri nu am descoperit date despre problemele reale ale acestor comunități: familii numeroase, fără averi semnificative, într-o continuă căutare de locuri de muncă, dornice să aibă unde învăța copiii lor, adică oameni normali, care nu revendică de la viață nimic în plus decît ceea ce merită fiecare individ în parte. Ascultîndu-i cum vorbesc, limba lor sună mult mai bine decît frazele stîlcite ale unor agitatori care au învățat și repetă la comandă discursuri politice din alte timpuri.
Lasă un răspuns