Ștefan RADU
La așa capitalism, așa mod de a face politică! Definiția dată de președintele Iliescu etapei istorice pe care o parcurgem este incompletă dacă o limităm doar la spațiul economic. Pare-se că vorbele sale au o rezonanță mult mai mare chiar și față de ceea ce a gîndit el la momentul emiterii panseului celebru. Acum, în prag de alegeri generale, devine din ce în ce mai vizibilă organizarea de tip clan sau „familie” în politica românească. Surprizele și confuziile de care au avut parte formațiunile care au „jucat” la locale au condus la reacții ce în acest moment bulversează și mai mult echilibrul (fragil) de forțe instituit prin votul din vară. Oricît s-a chinuit PSD să demonstreze că nu a suferit o mare înfrîngere (ba dimpotrivă!), iată că degringolada nu mai poate fi stăpînită.
Nu știu dacă dl Dumitru Sechelariu va avea sau nu succes în noile sale demersuri politice. Retragerea sa temporară din viața publică nu a păcălit pe cineva (nici chiar pe el însuși…); oricine îl cunoaște cît de cît ar fi pariat pe o revenire rapidă în ring. Nu știu dacă a ales cea mai bună cale optînd pentru PNG; la urma-urmei, nu prea ai ce alege de pe actualul eșichier. Dacă doctrina și strategia acestui partid l-a sedus, atunci trebuie respectată alegerea pe care a făcut-o. Altceva este mai greu de înțeles dacă ar fi să judecăm în parametrii corecți ai jocului democratic: de ce o bună parte din organizația județeană PSD îl urmează pe drumul noii doctrine?! Nu-i vina lui, însă, în concepția mea, devii membru al unui partid atunci cînd aspirațiile tale ideologice se regăsesc în documentele constitutive ale respectivei formațiuni. Nu te înregimentezi doar pentru că îl apreciezi sau pentru că îi ești dator lui Gigel sau lui Costel. (Cel mult, părăsești partidul atunci cînd nu mai suporți să fii partener cu fel de fel de oportuniști, profitori și traseiști…) A activa într-un partid este o opțiune pe termen lung, condiționată de păstrarea unei linii doctrinare, nu de evoluția „pieței avantajelor personale”. Doar dictatura ceaușistă a impus necesitatea de a intra în partid atunci cînd voiai să eviți marginalizarea profesională și socială. Astăzi este mai simplu: dacă nu-ți place ce se întîmplă în organizația la care ai aderat cu bună credință, te retragi și îți acorzi un răgaz pentru reevaluarea scenei politice în ansamblu (așa cum a acționat Dumitru Sechelariu). Nu sari dintr-o barcă în alta doar pentru a mima acrobațiile pe care le fac liderii pe care îi admiri.
Ceea ce se întîmplă în sînul PSD (căruia nu-i plîng de milă) confirmă aserțiunile repetate de presă în ultimii doi-trei ani: această formațiune nu este sudată de doctrină sau de programe destinate oamenilor, ci de interese și legături personale. Orice membru mai important (pe plan local sau central), dacă ar fi cinstit, ar recunoaște că a ajuns în această formațiune pentru că îl cunoaște pe Năstase, pe Mitrea, pe Iliescu, pe Hrebenciuc, pe Mazăre sau pe mai știu eu cine și că a crezut în discuțiile preliminare cu aceștia. Puțini ar aduce în discuție idealurile socialiste, iubirea față de năpăstuiții sorții sau angajamentul față de valorile europene contemporane. Nu știu cîți lideri locali ar putea cita trei-patru autori sau titluri de tratate de filozofie sau politologie care fundamentează ideologia acestui partid. Și atunci nu am cum să mă mir că plecarea unui șef de grup determină migrația cu plutonul?!…
Ca să fim drepți, situația descrisă mai înainte nu este o caracteristică doar a partidului de guvernămînt. M-am folosit doar de contextul actual cînd fenomenul este pregnant la a această formațiune. Însă mai toate partidele au trecut sau trec prin asemenea situații. Priviți ce confuzie este la PUR! Unii abia acum descoperă că sînt liberali, alții se declară creștin-democrați și trec la PNG, în vreme ce conducerea centrală a descoperit o dragoste nimicitoare față de dușmanul de la locale, PSD. Romanticii care chiar au mizat pe oferta programatică lansată acum cîțiva ani de PUR se declară autonomi (că nu de independență este vorba) și vor să candideze împotriva intereselor mai noi ale formațiunii, rămînînd membri ai partidului! Cine și-ar fi imaginat, în urmă cu cîteva luni, că foști miniștri ai CDR – Dudu Ionescu, Remeș, Ulm Spineanu și alții – vor defila acum cu PSD pe listele de candidați comune?!… Au dreptate alegătorii care, din lehamite, au ajuns să declare: „Toți sînt o apă și-un pămînt!”… S-a cristalizat în România un un grup de politicieni care acționează în afara regulilor doctrinare; migrează, în gașcă, de la un partid la altul, reușind de fiecare dată să-și aranjeze apele cît mai confortabil pentru ei. De multe ori se lasă purtați de curent, fără să mai facă efortul de a se întreba în ce barcă vor ajunge. Locul în Parlament sau în administrația locală, accesul la putere, supraviețuirea politică sînt singurele criterii după care își gestionează cariera publică. Nu doar capitalismul este de cumetrie pe la noi, ci și politica…
Lasă un răspuns