Ștefan RADU
Soția mea se numără printre acei oameni care cred că dacă în fiecare zi, cu o insistență dezarmantă, faci o faptă bună, în timp, dacă ai răbdare, alți semeni îți vor urma exemplul și – astfel – lumea va deveni mai bună și mai confortabilă. Ea spune că mitocanul care aruncă gunoiul în fața blocului nu trebuie apostrofat – deoarece riști un conflict violent – și nici sancționat. Cea mai bună reacție ar fi să iei sacul cu gunoi al nesimțitului și să-l duci la ghenă. După o vreme, idiotului i se va face rușine și va deveni om civilizat.
Întotdeauna m-am arătat neîncrezător în acest mod de a reacționa. Sînt – mai degrabă – adeptul amendării drastice a acestei specii de indivizi care ne sîcîie viața de fiecare zi. Ce speranțe de redresare mai pot avea cînd vecina de la etajul întîi, o tînără simpatică, însă cu mari lipsuri educaționale, își lasă cîinele boxer liber să terorizeze pe cei care intră în holul blocului? Aproape zilnic, potaia își face nevoile pe scările de la intrare, încît femeile de serviciu au ajuns la exasperare. Singurul care nu reacționează este sectoristul. Pe el nu-l interesează că există o lege referitoare la botniță și lesă și nici că distrugerea și degradarea bunurilor de folosință comună se sancționează…
Marele pericol este, însă, altul: nesimțirea, grobianismul, șmecheria devin caracteristici apreciate în cele mai diferite medii. Infractori întorși de prin Germania sau Italia își plimbă prin centrul Bacăului mașinile furate de pe acolo, încălcînd orice regulă rutieră, însă patrulele și agenții de circulație nu reacționează. Adolescenții de pe trotuare îi privesc cu admirație și își fac idoli din asemenea derbedei. Întrebați-i pe liceeni ce-și doresc să devină! Nu puțini sînt cei care speră să fie plecați în Spania sau Italia înainte de a-și da bacalaureatul.
Sau, iată, un alt exemplu: infractorul care a fugit din arestul Poliției București a fost prezentat ca un individ simpatic, nedreptățit de lege, care a făcut o farsă autorităților. Îmi imaginez ce se întîmpla în Turcia sau în SUA după ce era prins glumețul cu pricina… La noi, după o asemenea acțiune tupeistă, aproape că au fost uitate acuzațiile de trafic de droguri și alte infracțiuni…
Sînt lucruri mărunte, de cele mai multe ori ignorate de autorități. S-a ajuns în situația în care plîngem pe umărul unui hoț pentru că este condamnat după ce a furat o găină. Am auzit următoarea replică: „Alții fură cu vaporul și scapă! Iar ăsta, pentru un pui anemic, să facă pușcărie?!!” Într-o emisiune la radio, cineva remarca faptul că „prima poezie pe care o învață copiii noștri este cea cu cățelușul care fură rața din coteț”. Potaia hoțomană este primul personaj simpatic de care se îndrăgostesc românii. Atunci – mă întreb – de ce să ne mai mirăm că de prin Europa vin din ce în ce mai multe vești despre tîlharii cu pașapoarte mioritice? La noi, „hoțul neprins – negustor cinstit” este o zicală aplicată din mahala pînă în Parlament. Vine la televiziune un așa-zis om de afaceri care și-a clădit averea pe dispense de la partidul pe care îl finanțează și cere dovezi scrise pentru acuzațiile care îi sînt aduse. O lume întreagă știe ce afaceri dubioase învîrte, însă el arată acuzatorilor săi hotărîri de Guvern și sentințe comandate politic, documente ce îl spală de toate păcatele. El nu neagă modul în care s-a îmbogățit. Spune doar că, atîta timp cît este neprins, rămîne negustor cinstit pentru că așa spune vechea lege a pămîntului românesc. Și dacă am fi corecți am admite că sînt mii de români dispuși să facă orice compromis pentru a egala averea individului. Pentru că „te faci frate și cu dracu’ pînă treci puntea” dacă vrei să te căpătuiești peste noapte. Iar dacă alegi să te lupți cu asemenea profitori politici, riști să faci figură de haiduc ratat, un fel de Pandele cîcotaș, ciuca ironiilor pentru cei din jur, oameni la locul lor, care știu că, întotdeauna, „capul plecat sabia nu-l taie”.
Astea sînt criteriile de valorizare în societatea românească. Și nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna. În final, tind să-i dau dreptate soției mele: nu lupta directă cu derbedeii, pușlamalele, hoții în frac și alte specimene este viabilă, ci persuasiunea cu care vom încerca să schimbăm mentalitatea celor din jurul nostru are mai mari șanse de izbîndă. După două-trei generații poate va deveni mai confortabilă și societatea în care Dumnezeu ne-a pedepsit să trăim…
Lasă un răspuns