Confecționerii de îmbrăcăminte și muncitorii necalificați rămîn meseriașii cei mai doriți de către patronii băcăuani, indică cea mai recentă ofertă săptămînală de locuri de muncă centralizată de Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă (ALOFM) Bacău. „Conform statisticilor, cele două calificări se găsesc în topul pieții muncii la nivel național”, a precizat purtătorul de cuvînt Daniela Balan. Posturile vacante ale momentului sînt următoarele: 20 lăcătuși confecții metalice și navale, 15 tabulatori navali, un agent comercial, un agent turism, un asistent medical, cinci brutari, 143 confecționeri îmbrăcăminte, doi confecționeri încălțăminte, un consultant IT, un director vînzări, trei dulgheri, un economist, zece electricieni, cinci electromecanici, doi ingineri automatiști, patru ingineri chimiști, cinci ingineri electroenergeticieni, doi ingineri mecanici, o infirmieră, un inspector specialitate, doi instalatori centrale termice, patru instalatori sanitari, 14 lăcătuși, doi lăcătuși PVC, trei mecanici auto, 42 muncitori necalificați, un modelator, un operator computer, un operator chimist, doi operatori dublatori bobinatori, un patiser, 17 sudori electrici, nouă sudori autogen, un șofer, 11 tîmplari, un tehnician veterinar, cinci țesătoare, nouă vînzători, șapte zidari și cinci zugravi. Oferta include și posturi adresate persoanelor cu handicap: cinci confecționeri îmbrăcăminte, trei cusători încălțăminte, cinci mezelari, doi muncitori necalificați, doi sudori și doi vînzători. Informații suplimentare despre condițiile de angajare se pot afla de la sediul ALOFM Bacău, situat în strada I. S. Sturdza 63.
Șoferi pentru Canada
Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă (ALOFM) Onești are oferte pentru de sudor electric, zidar, dulgher, fierar betonist, zugrav, faianțar, lucrător în gips, tîmplar, vopsitor, muncitor montator tîmplărie, bucătar, ospătar, ajutor bucătar și femeie de serviciu. Sînt vacante 20 de locuri pentru confecționeri îmbrăcăminte și 20 posturi pentru muncitori necalificați (pentru confecții). Pentru cei care vor să lucreze în Canada sînt disponibile locuri de muncă în meseriile de sudori industriali, strungari, frezori, borhwek-iști, șoferi camioane grele și articulate și specialiști pentru montajul și întreținerea conductelor și instalațiilor sub presiune. Pentru a lucra în aceste meserii în Canada se cer o vechime recentă în domeniu de minim patru ani și cunoașterea limbii engleze. Relații despre aceste locuri de muncă se pot obține la sediul ALOFM Onești, din B-dul Republicii 43. (Alin LEANCĂ, Ion MORARU), lucrător în gips, tîmplar, vopsitor, muncitor
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.