Instituțiile și organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniul protecției sociale care au pus bazele Rețelei de Răspuns Social (RRS) au ajuns, în cursul întîlnirii derulate joi, la concluzia că, în cazul anumitor persoane care vor intra în baza de date a rețelei, confidențialitatea reprezintă o mare problemă. Amintim că RRS este, de fapt, o bază de date alcătuită pe seama informațiilor stocate de instituțuiile și ONG-urile care oferă protecție socială și a fost creată cu scopul declarat de a avea o imagine cît mai exactă a băcăuanilor aflați în postura respectivă. „Cred că nu e deloc de neglijat problema persoanelor seropozitive, care nu doresc cîtuși de puțin ca lumea să le afle identitatea. Ca persoane care se află în baza de date a Direcției de Dialog, Familie și Solidaritate Socială, ele pot fi găsite de cei care vor accesa baza de date a rețelei și nu vreau să mă gîndesc ce scandal ar putea ieși”, a susținut Ramona Ferenț, președinta filialei locale a Asociației Române Anti – SIDA (ARAS). Susținută de doctorița Ileana Tudoran, părerea acesteia a sfîrșit prin a-i pune pe gînduri pe mai toți participanții. Doctorul Ștefan Ciobanu, directorul executiv al Fundației de Sprijin Comunitar, a opinat că „ideea reței este de a căpătă informații complete despre cei care, de exemplu, solicită un ajutor pentru lemne, în sensul de a vedea cine, ce și de la cine a primit, dacă a mai primit”, dar a admis că problema confidențialității rămîne o temă de gîndit pentru membrii RRS. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns