Conflictul de muncă de la Adi Confecții ia amploare

Administrator

Scandalul stîrnit încă din octombrie anul trecut la firma Adi Confecții din comuna Nicolae Bălcescu, pe fondul neachitării la termen a unor indemnizații de creștere a copilului, continuă să mocnească, în ciuda sancționării unității de către inspectorii de muncă, în urma mai multor controale. Potrivit firului evenimentelor, reconstituit prin Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, conflictul dintre conducerea Adi Confecții și salariatele aflate în concediu de creștere a copilului s-a declanșat în urma acumulării unor restanțe de proporții la plata indemnizației de mamă, care le-a determinat pe cîteva dintre cele 20 de salariate afectate să se adreseze inspectorilor muncii. „Am făcut un control la Nicolae Bălcescu și am găsit restanțe nu doar la indemnizații, ci și la salarii. în consecință, am dispus măsura de achitare a banilor către angajați”, a spus inspectorul-șef adjunct Ion Barbu. Timpul a trecut și societatea nu și-a respectat angajamentul, astfel că următoarea vizită a reprezentanților ITM s-a soldat cu amendă de 3.000 de lei noi, pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse la control.
Problema nu și-a găsit, nici așa, o rezolvare. Din disperare, mamele de la Adi Confecții au ieșit luna aceasta în stradă, încercînd să paralizeze activitatea în fabrică și acuzînd patronii, dar și autoritățile, rămase, spuneau ele, total indiferente la necazul lor. întrebată acum două săptămîni despre toate acestea, conducerea unității s-a apărat, invocînd dificultățile financiare majore cu care se confruntă, și a promis să plătească cît mai urgent restanțele. Totuși, în zilele următoare, inspectorii de muncă au continuat să fie asaltați de petiții semnate de angajații de acolo și privind aceeași chestiune, a indemnizațiilor. „Vom demara un nou control la firma incriminată. Pentru neîndeplinirea de atîta vreme a măsurilor dispuse, unitatea riscă o amendă mult mai mare decît precedenta și chiar radierea de la Registrul Comerțului”, a declarat, ieri, Ion Barbu. încercînd să-i contactăm telefonic pe patronii de la Adi Confecții, am avut surpriza ca ambele numere RomTelecom înregistrate pe numele societății să fie „nealocate”, fapt datorat, din cîte am reușit să aflăm, tot „marilor dificultăți financiare”. (Alin LEANCĂ)tea riscă o amendă mult ma

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.