Consilierii județeni vor părăsi, mîine, pentru prima oară în istoria instituției fotoliile din sediul Consiliului Județean Bacău și se vor deplasa la Onești, unde va avea loc ședința ordinară din această lună. Transportul celor 38 de aleși județeni nu va fi asigurat de la bugetul județului, fiecare dintre aceștia plătinîdu-și deplasarea. „Nu sîntem obligați să le asigurăm transportul, dar dacă vor fi nemulțumiri, atunci să propună o hotărîre prin care să li se aloce bani pentru transport. Trebuie să țină însă cont că sînt aleși județeni care nu sînt din județ și au venit mereu la ședințele din Bacău, fără să ceară bani de transport”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la CJ Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.