Băcăuanii care consumă gaz metan vor plăti, de la începutul anului viitor, și un abonament lunar, pe lîngă valoarea gazelor naturale consumate. Potrivit specialiștilor, decizia introducerii abonamentului îi va defavoriza în special pe consumatorii care au centrale termice de apartament, dar și pe cei care nu locuiesc la bloc. Deși nu s-a luat încă o decizie finală, președintele ANRDGN susține că valoarea abonamentului ar putea fi de doi euro. În județul Bacău sînt aproximativ 100.000 de consumatori care ar putea fi afectați, de la începutul anului viitor, de introducerea abonamentului la gaze naturale. Introducerea noului sistem de facturare nu este singura veste proastă care o primesc băcăuanii care și-au montat centrale termine. „Tendința de creștere a prețului gazelor naturale este evidentă, în condițiile în care tarifele trebuie să se alinieze la cele din Uniunea Europeană. Un metru cub de gaz trebuie să ajungă, de la cinci mii de lei/mc, cît este în prezent, la zece mii de lei mc”, spune Mircea Apetrei, inginer șef la Distrigaz Nord Bacău. După scumpirea gazelor efectuată la 1 iulie, consumatorii vor mai „beneficia”, începînd cu 1 octombrie, de o nouă creștere cu 5% a prețurilor, „tarifele sociale” fiind eliminate. (Costinela BREAHNĂ)
Consumatorii vor plăti și abonament, în afară de gazul consumat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.