Un camion încărcat cu 20 de tone de produse alimentare donate de băcăuani pentru sinistrații din vestul țării a plecat ieri în localitatea Foeni din județul Timiș. Subprefectul Constantin Avram spune că autoritățile locale au început să colecteze astfel de produse de la persoanele fizice și agenții economici din Bacău după semnalul dat de autoritățile timișene, care au anunțat că lipsa de apă și alimente reprezintă principalele nevoi pe care le au, la această oră, sinistrații din această parte a țării. Un nou transport cu ajutoare de acest gen va pleca din Bacău spre Banat în cursul săptămînii viitoare.(Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.