Contrapunct

Standardele UE și strînsul curelei

Se vede că ziua de 13 nu-i, cum se spune, zi de ghinion. Această zi, din luna aprilie a.c., ne-a adus o mulțime de voturi date de parlamentarii europeni în favoarea semnării Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană. Am obținut, chiar, mai multe voturi decît Bulgaria, despre care se știa că e favorită înaintea noastră. Chiar și scepticii vizavi de necesitatea istorică a intrării în UE s-au bucurat. E și cazul meu care, să fiu cinstit, nu prea m-am entuziasmat atunci cînd – de fapt, tot timpul după ’89 – mi s-a pus în față, ca singură alternativă pentru un viitor frumos al țării, intrarea în Uniunea Europeană. Acum m-am bucurat și eu, iar în fața televizorului care a transmis ședința respectivă am cam tremurat de emoție la gîndul că votul va fi negativ. Dar n-a fost așa, iar acesta e un motiv de satisfacție și pentru subsemnatul. Mai întîi pentru că aceștia ne-au recunoscut ca o țară… europeană. Chiar aveam temeri că „boșii” din Occident ne vor lua și statutul acesta, care-i și geografic și istoric. Apoi, m-am gîndit la marile probleme ce s-ar fi ridicat dacă votul ar fi fost amînat, vizavi de fondurile pe care UE ni le dă. Așa cum, pe bună dreptate, observa cineva, cam toți, pînă acum, au venit și au cărat de prin România, numai UE ne dă și ne va da sume uriașe fără să ni le mai ceară înapoi. E vorba de miliarde de euro… Problema e că vom continua să fim strict monitorizați, pentru că sînt foarte multe de făcut pentru a intra, de facto, în rîndul acelor țări spre care privim, iată, cu tot mai mare încredere. Ceea ce simte românul de rînd, adică ceea ce simt cei mulți din țara noastră e, acum, satisfacție dar, din păcate, și multă spaimă. Mă refer, aici, la „alinierile” pe care va trebui să le continuăm în ce privește standardele internaționale, standardele Uniunii Europene. Foarte mulți dintre noi nu știu „cu ce se mănîncă” standardele astea. De fapt, nici nu știu ce-s alea standarde. Pentru foarte mulți dintre noi a ne alinia la standardele Uniunii Europene înseamnă a scumpi viața, a majora prețurile – alarmant de mult – la energie, la servicii, la alimente… Iată, chiar zilele trecute am primit, de la Distrigaz Nord, o adresă în care se spune, între altele: „în conformitate cu procesul de aliniere la cerințele organismelor internaționale și ale Uniunii Europene, ANRGN (e vorba de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, n.a.), a anunțat intrarea în vigoare a noului sistem de tarifare, precum și noile prețuri ale gazelor naturale, începînd cu 1 aprilie a.c. Aceste măsuri sînt necesare pentru a îmbunătăți serviciile de furnizare a gazelor către consumatori și pentru a alinia România la standardele europene în ce privește achiziția și furnizarea de gaze naturale…”. Mulți nu știm cum se vor îmbunătăți aceste „servicii”, dar ceea ce este cert e că gazele naturale s-au scumpit, de la fatidicul 1 aprilie, cu mai mult de 20 la sută, la care se va adăuga și abonamentul, lunar, care pe noi, consumatorii casnici, ne vor costa încă 135 de mii de lei. Și mai știm că lucrurile nu se vor opri aici în ce privește costul gazelor naturale. După cum nu se vor opri aici în ce privește costul energiei electrice – energie electrică producem de două ori mai multă decît ne trebuie -, costul serviciilor și – ceea ce e încă un motiv de spaimă – costul alimentelor. încît tot românul de rînd consideră că „alinierea la standardele europene” înseamnă noi și noi scumpiri ale vieții celeia de fiecare zi. Mai mult – așa cum, de curînd, anunța un ilustru reprezentant al UE la București – intrarea, în 2007, a României, în UE, va însemna și falimentul a sute de firme care nu vor rezista asprei legi a concurenței cu cei superdezvoltați, lăsarea pe drumuri a zeci și zeci de mii de oameni care-și vor pierde locurile de muncă etc.
ânțelegem că alinierea la standardele europene e absolut necesară. La urma-urmei trebuie să producem și să consumăm cum produce și consumă și Occidentul. Numai că dacă prețurile se aliniază, nu se întîmplă același fenomen și cu veniturile. Am văzut cam care-i situația în Ungaria, „fericiții” de la granița cu România venind cohorte întregi în țara noastră pentru a cumpăra acum, cînd se mai poate, mult mai ieftin. Dar ei au salarii mai mari. Și pensii mai mari. Noi, românii – mă refer la covîrșitoarea majoritate a populației – cîștigăm foarte puțin. Cît privește pensionarii, majorările abrupte ce se anunță îi vor trimite mai repede la cimitir. Căci nu numai gazele sau electricitatea sau serviciile și alimentele s-au scumpit și se scumpesc, ci și medicamentele, acestea din urmă fiind aproape indispensabile vieții celor trecuți de 65 de ani. Am cumpărat, de exemplu, săptămîna trecută un medicament care costa 204 000 lei cutia cu 20 de tablete, iar acum costă 228.000 de lei. E un exemplu ce-mi stă, acum, la dispoziție… Salutăm, deci, iminenta semnare a Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană. Dar ne îngrozește gîndul că mulți, foarte mulți nu vor rezista datorită veniturilor „românești”, care sînt cam de zece ori mai mici decît în țările celor ce ne vor primi în rîndul lor… Așadar: să ne bucurăm, sau să ne plîngem soarta care ne așteaptă?!
Eugen VERMANde eur

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!