Contrapunct

Jungla în care trăim

Mă întîlnesc cu inginerul Stelian Bisoc, director cu probleme de calitate la o cunoscută firmă băcăuană. Are un rest de cîteva zile de concediu și acum timpul îi permite să citească aproape non-stop. Da, face parte din categoria acelor oameni pentru care lectura e o trebuință primară, adică vitală. Odată îmi spunea că dacă ar „scăpa” o zi fără să citească măcar douăzeci de pagini, s-ar simți bolnav… Acum îmi spune că citește o „carte formidabilă” – „Talmudul” -, îmi spune și autorul, dar, din păcate, numele acestuia nu-l rețin, și chiar îmi „recită” cîteva citate din acest autentic tezaur de cultură străveche… Cînd, iată, se oprește în dreptul nostru domnul Constantin Popa, și el un deosebit vecin, pe care îl cunosc de foarte multă vreme. Omul are 77 de ani, a suferit, nu cu mult timp în urmă, o operație destul de complicată și acum, cu nelipsitu-i baston, își face, zilnic, plimbarea, dar o „plimbare” dictată de nevoia de a cumpăra o pîine, un fruct etc. etc. „Domnilor – ne întrerupe bătrînul discuția – vineri după-amiază era să fiu omorît. Se vede, însă, că am inima tare…”. Și ne povestește cum, în acea zi – astăzi e marți – trecînd pe cărarea dintre blocurile 1 și 3 de pe strada „Ana Ipătescu”, patru „vlăjgani” – e cuvîntul folosit de el – l-au imobilizat, trîntindu-l la pămînt, și în cîteva secunde „i-au întors buzunarele pe dos”, după care au dispărut. Asta, ziua în amiaza mare, să fi fost ora trei după-amiază. „N-aveam decît douăzeci de mii. Mi i-au luat și mi-au mai luat și batista. Cu banii înțeleg, dar cu batista…!? Nu m-au lovit, mi-au pus mîna la ochi și la gură și un picior pe piept. Dar tare m-am mai speriat!… Dacă aveam inima bolnavă puteam muri acolo, pe cărare…”. Sigur, am uitat de „Talmud” și de alte cărți și am continuat discuția pe această temă. Bătrînul, fost timp de patru decenii șofer la Banca Națională, ne-a impresionat prin calmul cu care ne-a povestit această întîmplare, calm izvorît mai mult ca sigur din tăria de caracter conferită de meseria sa de o viață. M-am gîndit la mine, care nu știu dacă aș fi rezistat atît de… eroic atacului tîlharilor care bîntuie peste tot. Spun „bîntuie peste tot” pentru că ne-am amintit, acolo, în acele momente, de alte cîteva întîmplări asemănătoare, despre care chiar am și scris în ziarul nostru. Cu vreun an în urmă, tot pe această „nevinovată cărare”, jurista octogenară Coca Zavati a fost jefuită de pensia pe care tocmai o încasase de la Bancă… Cu vreo patru sau cinci luni în urmă, o tînără farmacistă – domnișoara A.M. – a fost bătută tot în acest loc. Pe o stradă situată ceva mai încolo, amicul meu Ioan Boca a fost jefuit și lovit. Sînt doar cîteva cazuri pe care le cunosc din ce mi-au relatat înseși victimele, dar cîte cazuri nu sînt, oare, înregistrate la Poliție…?
Un adevăr greu ca norul aducător de furtună și moarte ne domină existența: este tot mai riscant să ieși din casă, pînă și ziua în amiaza mare! Prietenul Stelian Bisoc observă: „Se întîmplă exact ca în junglă. Animalele ucigașe atacă, de regulă, pe cele bătrîne, bolnave, lipsite de apărare. Jungla noastră, a oamenilor, e, din nefericire pentru noi, mult mai periculoasă. Tîlharii mișună peste tot. Indivizi a căror singură ocupație este jaful, fărădelegea, sînt liberi să-și facă de cap…”.
… âl privesc pe domnul Constantin Popa. Abia merge sprijinindu-se în bastonul său, iar cînd vorbește i se ghicește în glas multul bun simț care-l caracterizează… Dar tîharii nu evită, nu apreciază astfel de oameni. Ei calcă în picioare suflete fără nici o vină. Homo homini lupus… Bătrînul Malthus e mai actual ca niciodată! (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!