Contrapunct

Epigonii lui Pietro Aretino

„Dacă Aretino e, într-adevăr, primul gazetar din timpurile moderne, e, în același timp, primul gazetar căruia trebuie să-i aplicăm un epitet dureros, acela de gazetar de șantaj. Italienii zic acestui fel de înșelăciune „ricatto”, noi n-avem termeni în limba noastră. Să fie un semn bun…?”. La întrebarea pe care și-o punea profesorul și filosoful român Constantin Antoniade, la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea – întrebare din care răzbate o timidă speranță – se poate răspunde, cel puțin acum, cu părere de rău, negativ. Termenul de șantaj e încetățenit adînc în limba română și nu numai în limba română , ci în viața asta mizerabilă pe care sîntem nevoiți s-o suportăm, iar unii așa-ziși ziariști l-au adoptat ca „stil de muncă”, anatemizînd, dureros de nedrept, breasla în care poporul nostru mai are, cît de cît, încredere. Mai întîi trebuie amintit că Pietro Aretino a trăit între anii 1492 și 1556, în plin Cinquecento, fiind una dintre figurile de seamă ale timpului său – poet, eseist, gazetar, dar care gazetar s-a remarcat prin această descoperire funestă, dezagreabilă, dar atît de profitabilă, atît de generoasă cel puțin pentru viața sa… Născut la Arezzo, în Italia, e una dintre legendele Renașterii Florentine. Constantin Antoniade mai scrie: „Cel dintîi care l-a caracterizat mai bine a fost amicul său, pictorul Tiziano, numindu-l „condotier de litere”… Cum condotierii de armate ajungeau să cîștige stăpîniri și state, așa acest Aretino ajunge să-și domine timpul și să facă tributari pe mai marii lumii…”. Nu știu dacă cei inculpați, la Cluj, Tg. Mureș etc. „șefi de ziare” sau așa-numiți gazetari au auzit de celebrul, de strălucitul lor înaintaș. Cert e că i-au urmat îndeaproape exemplul. Eu nu dau vina doar pe aceștia. Societatea lui Pietro Aretino – cu desfrîurile ei, cu adîncile ei contradicții – a fost, pentru el, terenul deosebit de fertil de acțiune. Sigur, i-au trebuit minte și talent. Societatea noastră de astăzi – mă refer la societatea românească – e, de asemenea, „un teren” extrem de generos pentru delațiuni de tot felul, pentru hoție și jaf. Pe un asemenea teren au apărut cazurile de ziariști de la Trustul „Gazeta”. într-un fel, ei au întregit o imagine socială globală, pe care blazon e adînca și pestilențiala criză morală de care sîntem loviți la tot pasul și în cele mai diverse și diabolice forme. Acum, cei inculpați, urmăriți penal, au dat o lovitură de imagine profesiei de ziarist pe care, cel care semnează, o trăiește de peste 46 de ani. Am scris „o trăiește”, pentru că cel puțin eu am fost și sînt convins că meseria de jurnalist nu-i o profesie oarecare; ziaristul, prin ce scrie și prin cum scrie, e formator de opinie publică, cuvîntul apărut în coloanele ziarului e ceva „sfînt” pentru mulții cititori de rînd, iar ziaristul e, în acest fel, un model moral și nu numai moral. Sau, cel puțin, așa se cuvine să fie. Am cunoscut și cunosc, din fericire, mulți astfel de oameni care și-au subordonat talentul, cultura, sănătatea, felul lor de a fi, unor principii și idealuri nobile. Unii dintre ei au plecat în Eternitate, după ce o viață întreagă au dedicat-o ziaristicii. Au trăit modest, idealul lor fiind acela de a sluji Scrisului, Adevărului, Cinstei și nu de a se îmbogăți. De fapt, nici nu exista o astfel de variantă… Alți foști colegi de-ai mei muncesc și acum în presă, cu onestitate și cu același – i-aș zice – entuziasm ca la începutul carierei lor. Trăiesc onest, fără gînduri de înavuțire decît, dacă se poate, prin muncă cinstită, plină de devoțiune pentru Condei. După cum cunosc mulți tineri sau mai puțin tineri care, cu talent și înfruntînd stresul de zi și noapte, cu salarii modeste, s-au aliniat preceptelor morale pe care le cere Gazetăria. Și sînt convins că marea, covîrșitoarea majoritate a breslei mele așa și procedează. Iar cazurile aflate în atenția dezaprobatoare a publicului, de se vor dovedi adevărate, trebuie puse la stîlpul infamiei. (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!