CONTRAPUNCT Pasul către dezastru

Pe malul lacului stau pescarii în așteptarea prăzii. Trage, nu trage. Unul de lîngă mine are noroc, nu glumă. Îmi zic, nu fără un dram de invidie, că ăsta a mîncat, nu glumă, cînd era mic. Un vînt tot mai insistent zburlește oglinda de apă. Dinspre izvoare se arată nori grei, negri, care nu prevestesc nimic bun. Dar nu iau în seamă faptul, mai bine zis mă fac că nu-l iau în seamă. Oricum, nu observ cînd doi copii se așează la doi metri de mine. Își fac prezența prin cel mai mare, care se apropie: „Nene, n-aveți o bucată de mămăligă? Am uitat-o acasă și n-am ce pune pe arc”. „Am”, zic, și scot din rucsac și-i dau. Îl privesc. Să aibă vreo 14 – 15 ani, băiat bine făcut, solid, brunețel, îmbrăcat într-un trening destul de subțire. Mă întreabă dacă „am scos ceva”. Îi spun ce „am scos”, chiar îi arăt cei doi carași. „Puțin – zice, să vedeți ce prindem noi”, și-l arată cu degetul pe tovarășul său, mult mai mic, bicisnic, cu ochii lăcrimînd. „Am fost colegi de clasă, sîntem buni prieteni. Acu’ ne-am despărțit, eu am intrat la liceu la URA, într-a noua, el, la Liceul de construcții. Dar tot prieteni sîntem, mai ales că stăm ușă-n ușă la bloc, pe Carpați”. Pleacă la prietenul său, pregătesc uneltele, aruncă în apă. Adrian – așa îmi zice că-l cheamă, băiatul ăsta voinic, se apropie iar de mine: „Fumați o țigară?” Spune asta în timp ce scoate din buzunar un pachet de țigări și rămîne descumpănit cînd îl refuz, spunîndu-i că nu fumez. „Atunci – de data asta cu speranța că voi accepta – poate beți un gît de bere. Știți, doar sîntem pescari”, mai încearcă el. Și fuge și aduce o sticlă din plastic de doi litri, neîncepută. Cum îl refuz din nou, pleacă îmbufnat, deschizînd sticla și bînd cîteva gîturi zdravene.

După o vreme mă apropii de ei. Băuseră, deja, aproape jumătate din sticlă, iar ochii le străluceau. Din una în alta aflu că, de fapt, ei fumează și beau bere de „vreo doi sau trei ani”, că părinții nu le spun nimic, mai ales că la ei în casă „curge berea în valuri”. Iar țigara – „o chestie tot de familie”. Altfel spus, părinții sînt fumători. Încerc să le atrag atenția că și țigara și alcoolul nu fac decît rău, mai ales la vîrsta lor, dar, cum mă privesc din ce în ce mai „urît”, mă abțin. Totuși, îi întreb: „dacă ar fi să alegeți între țigară și băutură, ce ați alege?”, iar răspunsul lor, dat „în cor”, nu mă miră: „Pe amîndouă!” Ceva mai tîrziu, berea își face efectul. Se vede, doar sînt copii și n-au „antrenament”, deși s-au lăudat cu el. Încurcă undițele, înjură, în cele din urmă se întind pe iarbă și adorm.

Un fapt, i-aș zice, trist. Din nefericire, nu singular. Pe scara blocului unde locuiesc, sînt seri cînd se adună copii de 15 – 16 ani și beau bere, se îmbată și devin gălăgioși. Un alt grup se strînge vizavi, iar sticlele aruncate pe spațiul verde vorbesc despre „activitatea” lor bogată. Mă feresc să afirm că alcoolismul e un fenomen în rîndul copiilor și tinerilor. Dar ceea ce văd mă întristează profund. Știu că alcoolul diminuează drastic și ireversibil capacitatea de învățare, de acumulare de noi cunoștințe, nu mai spun de comportamentul, nu arareori, antisocial pe care-l determină. Dacă țigara distruge sănătatea, alcoolul distruge și sănătatea și personalitatea. Aceste două boli cumplite ar trebui evitate prin eforturile conjugate ale familiei și școlii. Dar ce spun eu, cînd o altă mare dramă se întinde ca un cancer: consumul de droguri. De la țigară și alcool, la marijuana și alte puternice stupefiante nu-i decît un pas. Un pas pe care copii de felul celor doi „pescari” îl pot face oricînd. (Eugen VERMAN)