CONTRAPUNCT Unde mai ești, Moș Neculai?…

Cu ani în urmă, într-un sătuc de pe Valea Zeletinului, din comuna Dealu Morii, trăia un bătrîn, pe nume Neculai Gheorghiu. Era așa de bătrîn, încît oamenii ziceau că Moartea i-a murit și că el va trăi cît apa Zeletinului. Parcă-l văd și acum: un ghem de om, aplecat tare-tare mult spre pămînt, cu barba rară, țepoasă și ochi senini, curați, cu bastonul dintr-o tulpină de răchită, îmbrăcat cu un suman și care se tîra pe cărarea făcută în zăpada înaltă. Ce mai, un om necăjit, sărman, un muritor pe care cea care ne strînge pe toți „îl tăiase de pe listă” fără, însă, a-l întreba ce e cu el!… Locuia într-un bordei de la marginea satului, singur cuc. Baba îi murise de mulți ani și copii n-avusese. În fundul ogrăzii împrejmuite cu un gard din nuiele erau trei nuci scorburoși, cu coaja roasă de ani, că și nucii aceia erau tare bătrîni. Moș Neculai spunea că el îi pusese cînd era de-o șchioapă, cu taică-su. Nucii se încăpățînau, însă, să dea roade bogate an de an și moșul avea în tinda bordeiului mulți saci cu nuci. Fructele acelea erau mari, cu coaja subțire și cu mejii dolofani și gustoși. Și bucuria bătrînului era să meargă, iarna, mai ales în seara care-i preceda numele, pe la casele cu copii și să le dea nuci. Așa l-am întîlnit și eu, în faptul unei seri de 5 decembrie. Eram acasă la mama Maria, o femeie cu cinci copii și bărbatul în pușcărie, că-l prinsese miliția la furat de lemne din pădure. Tăiase – om fără judecată! – un fag și tocmai îl despica atunci cînd l-au prins… Aici venisem eu să scriu despre necazul acelei femei, cînd i-a bătut cineva la ușă și femeia a zis că trebuie să fie moș Neculai Gheorghiu, care a venit cu nuci pentru băieți. Și așa a și fost… Era moș Neculai însuși, sosit, parcă, din cărțile sfinte cu daruri pentru copii, iar darul lui erau niște nuci. „Luați copii – așa a zis, și să nu-l uitați pe moș Neculai!” Atunci l-am cunoscut eu și am mers, după aceea, cu el acasă, în bordeiul lui de la marginea satului, unde m-a omenit cu nuci și cu vin nobil. „Ia că-i bun, am luat de la «colectiv» cîțiva struguri de Hamburg și uite ce vin bun îi”. Da, era un vin tare bun și nucile erau tare bune!…

Atunci, moșul mi-a mai spus cum merge el, în fiecare zi din preajma Sfîntului Nicolae pe la casele cu copii săraci și le duce nuci, că altceva n-are ce să le ducă. „Să-ți dau și matale vreo două sute, că știu că ai trei fete, să le duci din partea lui moș Neculai”… M-am mirat de unde știe el că am trei fete, da’ nu l-am întrebat și am plecat după ce i-am sărutat mîna. Făcuse și primul, și al doilea război și scăpase, iar acum, singur-singurel, trăia cum putea… După aceea, de cîte ori ajungeam prin Dealu Morii, întrebam de el și mă bucuram cînd mi se spunea că trăiește. Numai că într-o iarnă, tot așa, m-am nimerit pe-acolo și am întrebat de moș Neculai Gheorghiu, iar ochii mi-au dat în lacrimi.

Ei bine, despre moșul din satul acela mic și neînsemnat dintr-o comună de pe Valea Zeletinului mi-am amintit joi, 4 decembrie 2003, cînd, în părculețul din spatele Prefecturii, aflîndu-mă cu Mihnea, nepoțelul meu de doi ani și jumătate, am întîlnit o mulțime de copilași care se zbenguiau printre brăduții de aici… Sigur, n-am stat deloc pe gînduri și i-am întrebat de unde vin. „De la grădiniță”, mi-au răspuns toți într-un glas. Erau, de fapt, toți însoțiți de mămici ori bunicuțe sau bunici, care vorbeau strînși într-un grup în imediata apropiere. Fără să mai întreb ceva, o fetiță cu obrăjorii roșii mi-a spus că abia așteaptă pînă mîine dimineață, cînd va veni la ei – la grădiniță, Moș Nicolae, cu daruri. Va veni cu o zi mai devreme, doamna a vorbit cu el și l-a rugat să vină, că sîmbătă nu se merge la grădiniță, și Moșul a promis că vine… Am întrebat-o ce ar dori să primească. „O vilă” – mi-a răspuns imediat – o casă mare, unde să încăpem cu toții, că mai am patru frățiori!”… „Dar tu, ce ai vrea?” – am întrebat o altă fetiță. „O păpușă Barbie, cu tot cu casa ei”. Dar tu, tu… Și au venit cu toții în jurul meu. Un băiețel spunea că-l cheamă Cristi și că ar vrea un computer cu Internet cu tot, un altul o mașină Audi, o fetiță a zis că ar vrea o păpușă care să zboare…, dar nici unul nu mi-a spus că ar vrea niște … nuci. Așa mi-am adus aminte de bătrînul acela cît un ghem, uitat de ani, din Dealu Morii. Copiii la care mergea el, în preziua Zilei numelui său, tare se mai bucurau cînd moșul le aducea nuci. Dar, cu trecerea anilor, pretențiile copiilor au devenit altele. Poate că și copiii sau nepoții copiilor de atunci se gîndesc la Moșul care, în bunătatea lui fără de margini, ar putea să le aducă o mașină adevărată, modernă, sau un apartament, ori… Deși știu că, din nefericire, există și mulți copii care ar fi bucuroși dacă Moșul le-ar aduce niște nuci mari, cu miejii uriași și o pîine albă, mare, mare! Pentru ei, pentru toți copiii, există, uitat de ani, un moș Neculai Gheorghiu, într-o cocioabă de la marginea satului, cu trei nuci scorburoși în spatele casei, al cărui suflet, plin de bunătate, aduce bucurie și nădejdi și urări de Sărbători fericite!… (Eugen VERMAN)