CONTRASENS

Din Basmele românilor (I)

Răzvan BIBIRE

Era o dată un popor al naibii de harnic și de viteaz. Poporul acesta nu atacase în viața vieții lui un alt popor. Țărani din tată-n fiu, poporenii munceau pămîntul de dimineața pînă seara, mai cîntau din fluier, și, dacă veneau străini peste ei să le fure recoltele, puneau mîna pe coase și topoare și se apărau.
De exemplu, pe vremea cînd oamenii din acest popor se numeau „daci”, treceu Dunărea pe pod de gheață și își apărau moșia jefuind provincia romană Moesia. Mircea cel Bătrîn s-a amestecat și el peste Dunăre, în luptele dintre pretendenții la titlul de sultan, după înfrîngerea lui Baiazid de către Timur Lenk. Mai tîrziu, cînd Iancu de Hunedoara s-a supărat pe Brankovic, care-i pusese ceva bețe în roate în războiul cu turcii din bătălia de la Kosovo, românii s-au năpustit peste sîrbi, să-i pedepsească puțin. Și Ștefan cel Mare a purtat războaie de apărare. Cu ungurii, în Ardeal, cu polonezii, cînd le-a pustiit țara pînă în apropiere de Cracovia, în 1498, ba cu Țara Românească, în mai multe rînduri…
Să vorbim despre Războiul de Independență, purtat în afara granițelor noastre? De al doilea război balcanic, din 1913, cînd România a invadat Bulgaria? De 1941, cînd trupele române au trecut dincolo de Nistru?
Desigur, fiecare din aceste bătălii a fost justificată în vreun fel sau altul. Dar să nu ne mai amăgim cu ideea că am fost premianții Balcanilor la Purtare și că putem ridica liniștiți piatra. Avem și noi bubele noastre pe care trebuie să învățăm să ni le asumăm.Românească, în mai multe rînduri…
Să vorbim despre Războiul de Independență, purtat în afara granițelor n

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!