în ultimele trei săptămîni, cele opt instituții județene cuprinse în planul de acțiune menit să combată furturile de lemn de pe Valea Muntelui au aplicat amenzi în valoare de aproape 700 de milioane de lei. După cum au precizat surse din Direcția Silvică Bacău, „în perioada 28.03 – 15.04.2005, la controalele efectuate la instalațiile de debitat (gatere – n.n.) au fost confiscate aproape 290 de metri cubi de cherestea și bușteni de rășinoase și s-au aplicat 48 de amenzi în valoare de 257 de milioane de lei”. Pădurarii au spus că și la controalele făcute asupra circulației materialului lemnos, o cantitate de 287 de metri cubi de rășinoase a fost confiscată, contravenienții fiind nevoiți să scoată din buzunare, pentru plata amenzilor, alți 60 de milioane de lei. în același timp, potrivit datelor gestionate de Prefectura băcăuană, în perioada amintită, nou înființatul Inspectorat pentru Situații de Urgență și Garda de Mediu a dat amenzi pe Valea Muntelui, în valoare de aproape 270 de milioane de lei. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.