Cooperativele de consum Dărmănești și Moinești au fuzionat

Redacția Ziarul de Bacău

Adunarea Generală Extraordinară a membrilor Cooperativei de consum Dărmănești a aprobat ieri, 17 august, fuziunea cu Cooperativa de consum din Moinești. Reorganizarea acestui sector de activitate cu veche tradiție în România nu este o noutate, dar preluarea cooperativei din Moinești – ne-a declarat președintele cooperativei din Dărmănești, Gheorghe Păduraru – a fost motivată de o serie de nereguli grave constatate de-a lungul timpului la Moinești. Astfel, cooperatorii moineșteni au fost primii care, tot în luna august, au luat hotărîrea să fuzioneze cu organizația din Dărmănești, după ce inițial s-a încercat o fuziune cu cooperativele din Măgirești, Poduri și Scorțeni. Cooperativa de consum din Dărmănești a preluat, la rîndul ei cooperativele din Asău, Poduri, Scorțeni și Măgirești. Gheorghe Păduraru spune că mărirea sectorului de activitate nu va fi o greutate pentru cooperativa pe care o conduce și se gîndește chiar la o dezvoltare a ei. „În prezent – a precizat președintele Cooperativei de consum Dărmănești -, avem o rețea de unități cu profil de comerț, dar și de servicii, bine dotate, avem personal angajat și plătit la timp cu salariile care i se cuvin și nu avem nici o datorie fie la partenerii de afaceri, fie la bugetul statului”. Cooperativa din Dărmănești deține o brutărie și patru puncte de lucru în comuna Asău, alte nouă puncte de lucru în Dărmănești și, tot aici, unități de frizerie și coafură. Un contract interesant pentru cooperatorii din Dărmănești a fost încheiat cu clienți din județul Bacău și din alte județe pentru piatra de rîu folosită astăzi tot mai mult în construcții și adunată din albia rîului Trotuș.

Tot ieri, membrii cooperatori din Dărmănești au mai luat în discuție completarea consiliului de administrație și a biroului executiv și excluderea unor membri care nu și-au completat partea socială conform hotărîrii adunării generale. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.