Copii instituționalizați din cauză că a ars casa părinților

Administrator

Pentru că în urmă cu trei zile un incendiu le-a ars casa, doi copii din comuna Traian se află acum în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din Bacău. Micuții, unul de doi, iar unul de șase ani, sînt copii lui Ion și Tereza Corlade. „Ne pare rău că focul a distrus complet casa acestor oameni. Atît mama, cît și tatăl copiilor au probleme de sănătate, sînt oameni sărmani, dar acest lucru nu-i impiedică să muncească și să aibă grijă de ei”, a spus Damian Comorașu, primarul din Traian. „Acei părinți au pierdut totul. De aceea s-a pus problema protecției celor doi minori, fapt care a impus intervenția Serviciului în Regim de Urgență. Copiii vor rămîne la noi și vor beneficia de protecție socială, cît va fi necesar ca pagubele provocate de incendiu să fie remediate. Cu siguranță vă spun că mama nu vrea, în ruptul capului, să se despartă de cei doi copii ai ei”, a spus purtătorul de cuvînt al DGASPC, Alina Iftode. (Florin NISTORESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.