Radu Egidiu, un copil în vîrstă de numai un an și patru luni, a decedat luni la spitalul din Onești din cauze ce țin de sărăcia în care trăia familia lui. Copilul suferea de o bronho-pneumonie avansată și de insuficiența cardiacă, intervenția medicilor oneșteni nefiind de mare folos deoarece părinții au neglijat mult timp starea de sănătate a micuțului. Din declarațiile medicilor oneșteni rezultă că părinții copilului, cu domiciliul în satul Coman, comuna Sănduleni, trăiesc în condiții greu de imaginat, sărăcia fiind motivul care i-a determinat să nu aducă copilul mai devreme pentru a fi tratat. Din cauză că boala era într-o stare avansată, doctorii n-au putut face prea multe și micuțul internat duminică în spital a decedat a doua zi. (Romeo SĂLBATECU)
Copil mort din cauza sărăciei
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.