Corespondențe din Paris

Zbor înspre Cetatea Luminii

• Călătorie tîrzie

Zbor (am mai zburat, mai zbor) prin cer înspre „Cetatea Luminii”; deasupra Alpilor scame de nouri, neverosimil de albi, se zbenguie în legea lor, pare că stăm pe loc în plină viteză; avionul, fulg de metale rare, planează pe neant, libertate de aur, mă tem în sinea mea să nu-mi taie careva puținele aripi scăpate ca prin minune din arderea aproape de tot (în urmă-am lăsat ruguri încă arzînd). Am evadat din infern cu destinația Paris, paradis (alt infern, atîta doar, infern cu semnul schimbat!); am luat la plecare bilet „dus-întors” (aller-retour) – e mai ieftin, contează, dar… Dar aveam să mă reîntorc foarte grăbit acasă, din nou acasă, de cum m-am pomenit strivit sub „Arcul de Triumf”. Mi s-a făcut un dor blestemat de dulce după palma mea de cer! Imensa pasăre supersonică a coborît lin, îndureratul meu pămînt mă aștepta… L-am sărutat și i-am dăruit o lacrimă de sînge, era cald și m-a strîns la pieptul său reavăn, roditor de alte lacrimi și, ca prin farmec, au prins a-mi încolți muguri de firave aripi în umerii gîrbovi de încă multe speranțe…

• Taifas despre „Montparnasse”

Nici în cimitirul de purure memorie și greu pieritoare glorie „Montparnasse”, morții de sub lespezi de bazalt, granit ori simpli bolovani, nu mai au nici urechi, nici ochi, nici glas, nici buzunare, nici bani; au amuțit, s-au sfîrșit și doar sunt între ei puzderie de defuncți nemuritori (unii, ce-i drept, celebri prin mizerie și viața de veritabili, evident, fermecători golani!) inundați de tot soiul de vegetații saprofite, buruieni, plante otrăvitoare, parazite, arbuști, flori; în fine, cu toții la urma-urmelor, și ei, niște bieți foști scribi; scribăreți onești, sensibili la atenții și pomeni… La-ntoarcerea în țărîna mea natală, voi da neapărat de știre „nemuritorilor” mei din țintirimul „BUNAVESTIRE” (ăștia, da, pîrliți, însă, și ei, desăvîrșiți…) care și-au făcut o imagine mult prea roză, și o idee cam prea la mare plesneală despre celebritate și veșnica pomenire; ba chiar și despre trăsnita de metempsihoză, în nopțile lor lungi de stat la taifas despre cîtu-s de pricopsiți, norociți și infiniți „superiorii” lor din gropiștea țîfnos numită, hodoronc-tronc, „MONTPARNASSE”… (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!