Corijenți la capitalism

Administrator

Ștefan RADU

Peste o lună și jumătate sîntem occidentali cu patalama. Nu contează cît ne pricepem la așa ceva. Românul cade pe spate doar dacă are o diplomă, o adeverință, o hîrtie, ceva care să confirme ce tare este el în parcarea din cartier! O asemenea atitudine este chiar simpatică la omul de rînd. Cînd însă chiar și membrii Guvernului dovedesc o superficialitate similară, atunci problema devine gravă. Uniunea Europeană s-a născut pe principii strict capitaliste, din nevoia de a maximiza profiturile afacerilor din spațiul comun. Nu este nici club turistic, nici cenaclu cultural. Totul se discută pe bani, după regulile pieței libere funcționale. Este o iluzie să credem că numai din trăsături de condei vom face să funcționeze bine țara asta. Am mari îndoieli că actualii miniștri și aleșii care populează Parlamentul sînt conștienți de misiunea lor imediată. Aceste îndoieli se bazează pe gafele din ultimele zile. O națiune întreagă a văzut cum s-au comportat – și Puterea, și Opoziția – la discutarea Bugetului pentru 2007. înjurături reciproce, chiul general de la lucrări, dezinteres criminal… într-o oarecare măsură înțeleg absența celor din Opoziție: nu vor să voteze Bugetul lui Tăriceanu. Unde sînt, însă, parlamentarii Puterii?! Am impresia că nici ei nu vor să fie complici la propunerea propriului lor Guvern. Dacă ar fi prezenți în sală și ar crede că „lucrarea” Executivului este genială, ar supune-o la vot și ar termina circul. Comportamentul de pînă acum arată că nu mai există o majoritate în Parlament și că s-a produs o ruptură între Guvern și Legislativ.
Bîlbîielile se constată nu numai în chestiunea Bugetului. O gafă mult mai mare s-a produs ieri, însă fiind vorba despre o problemă tehnică și mai puțin „populară” a trecut neobservată: Guvernul și Parlamentul ar fi trebuit să pună capăt provizoratului de la Comisia Națională pentru Valori Mobiliare. Acolo nu există președinte. Este instituția care se ocupă de reglementarea piețelor de capital din România. Adică de banii care ar putea să intre în circuitul investițional și să producă plus-valoare pentru această țară. Avem o piață de capital încă nematurizată (o spun specialiștii, nu eu…) și peste cîteva săptămîni intrăm în competiție directă cu unele dintre cele mai puternice piețe similare din Europa. Bursa de la București este într-o continuă construcție și fără o conducere abilitată cu toate puterile necesare nu are cum să se înscrie pe o direcție de dezvoltare normală. Ieri, Guvernul a anunțat că va cere prelungirea stării de interimat de la CNVM. De ce? Pentru că în Alianță nu s-a ajuns la un compromis. Atît liberalii (care dețin interimatul), cît și democrații rîvnesc la acest post important. Și pentru că dl Tăriceanu nu vrea să se înregistreze în fața colegilor cu încă o funcție (sinecură?!…) pierdută din portofoliul partidului (după ministrul Apărării și comisarul european), preferă să blocheze numirea președintelui CNVM. Degeaba se vorbește despre necesitatea unor decizii urgente pentru reglementarea piețelor de capital dacă nu are cine să se ocupe de așa ceva. Deocamdată, de Bursă se ocupă doar procurorii care anchetează unele suspiciuni de manipulare a pieței. Mă îndoiesc de finalitatea acestor cercetări cîtă vreme activitatea bursieră din România este atît de redusă încît orice entitate care dispune de 20-30 de milioane de euro poate să facă varză tranzacțiile de pe o zi. Haosul din domeniul reglementărilor și nepriceperea celor ce legiferează au transformat piața de capital autohtonă într-un rai al speculanților. Cîștigă doar cîțiva inițiați pe seama a cîtorva mii de începători entuziaști. Este de-ajuns să privești la ce se întîmplă zilele astea (cînd trendul general este către dezastru) pentru ca să-ți dai seama de calitatea pieței de capital din România. A venit iarna și la Bursă, iar cei care sînt datori să supravegheze domeniul chiulesc de la toate responsabilitățile lor.cît

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.