Cornel CEPARIU, corespondent special Agenția română de presă „Rompres”: „Detectivi al clipei prezente, ziariștii unui cotidian devin, voit sau inconștient, și istorici în măsura în care reușesc să „arhiveze”, tenace și responsabil, viața unei comunități cu puseurile, tentațiile, evenimentele și neliniștile ei zilnice. La al 1.000-lea număr „Ziarul de Bacău”, cifră jalon tonifiantă pentru orice vis de continuitate, confirmă faptul că redactorii săi întrunesc cele două calități definitorii pentru o meserie nu de puține ori stresantă, dacă nu chiar riscantă.
în ciuda tentațiilor și schimbărilor presupuse de o tranziție complexă, derapantă de multe ori și chiar ciudată prin ambiguitățile manifestate, ziariștii cotidianului băcăuan au continuat, imperturbabili, să prezinte întîmplările de ieri sau de astăzi într-o manieră prin care să-și ajute cititorii în luarea deciziilor de mîine. Propunîndu-și și realizînd un asemenea demers jurnalistic independent, redactorii „Ziarului de Bacău” se autocreditează și cu marea responsabilitate de a nu înșela așteptările cititorilor săi.
Pe drumul dinamic și pansionant ales numai succese, stimați colegi!” multe ori și chiar ciudată prin ambiguitățile manifestate, ziariștii cotidianului băcăuan au cont
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.