O întreagă generație simte pe propria-i piele schimbările care vin de la minister, stă în bănci și învață după aceleași norme comuniste, se uită pe geam și visează la Occident și chiulește de la școală. Și nu căutăm să ne justificăm în vreun fel, însă îi blamăm pe cei care ne-au făcut corupti, pe cei care ne-au învațat patru ani că nu trebuie neapărat să înveți ca să treci clasa, sau să vii la școală. Ne-au învățat că și corupția în școli e la fel de normală ca și creta de pe tablă. Și sperăm cu toții c-o să cucerim Vestul, că va exista o școală care să te formeze, nu să te informeze, o facultate în care profesorii să vină la cursuri, o instituție în care să fii privit cu respect nu doar ca un simplu elev inferior menit să înghită toate teoriile neaplicabile.
Un elev de liceu își pune toate năzuințele într-o facultate care să-l pregătească pentru viață, să-l învețe cum să-și pregăteasă viitorul și cum să profite de prezent. Pentru că, paradoxal sau nu,există și elevi care vor să învețe. Și la nici un an de studenție apar primele deziluzii. „Medicina e afacere în familie, majoritatea studenților sînt fii de doctori, iar dacă ai bani, ai acces la tot”, ne spune Alex I, proaspăt student la Medicină. Nici cei care sînt studenti la facultățile „moderne” nu par mai bucuroși. „Facem dactilografie, cînd toată lumea scrie cu viteza luminii pe calculator. Unii profesori nu vin la cursuri și nici nu se obosesc să anunțe. Iar mulți dintre ei sînt depășiti de toată evoluția, tehnologia și noile norme apărute”, ne-a declarat Andreea L, studentă la FJSC. în plus, aceasta a mai adăugat că „Nimeni nu te angajează, pe motiv că nu ai experiență. Fiecare te întreabă unde ai mai lucrat, uitînd că tu ai doar 20 de ani”. O altă studentă, la facultatea de Electrotehnica din cadrul Politehnicii București, ne-a spus: „Laboratoarele sînt prost dotate, ustensilele ruginite, iar profesorii ne dictează experiementele pe care-ar trebui să le facem”.
Sînt și elevi mulțumiți, e adevărat, sînt românii ce trăiesc și studiază în Italia. Din păcate nu pot să compar cu ceea ce este în România. Dacă ar fi însă să vorbesc de facultatea mea, există oricum un raport de respect reciproc cu profesori. Acestea sînt generațiile cele mai rebele și extrem de independente. E destul de greu să le explici totul într-un limbaj cunoscut lor, se pare că aici se reușește”, ne-a declarat Gabriel P.
Bineînțeles, sînt și viitori studenți în străinătate care pleacă din țară cu mari aștepări de la viitoarele facultăți. „Sînt conștientă că, în măsura în care voi depune aceleași eforturi ca și pană acum, din punct de vedere academic și chiar social, voi reuși să fac fața concurenței de acolo. Pe de altă parte, e vorba și de adaptarea socială, care e un lucru bun, datorită numărului mare de etnii, rase, religii. Oricum, în principiu, cred că nu va fi un șoc cultural, așa cum se preconizează în studiile lor pentru studenții internaționali, cred că, așa cum sînt acum, mă voi adapta destul de ușor noilor condiții”, ne-a declarat Sabina Ciofu, viitoare studentă la Cambridge. (Mădălina OPRIȘAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.