Cotitura lingvistică

Șocul cultural și cultura secundară

Momentul integrării țării noastre în comunitatea europeană este tot mai aproape; cel puțin despre aceasta se străduiesc să ne convingă politicienii noștri, cu osebire guvernanții. Recentele măsuri intrate în vigoare și care privesc condițiile de circulație a românilor în statele ce alcătuiesc spațiul Schengen pot fi o mărturie în acest sens. Dar lărgirea granițelor nu rezolvă de la sine problema integrării din punct de vedere cultural, considerîndu-se – pe bună dreptate, că acesta va fi unul deloc ușor și de durată. Ce spun experții în această privință?

Trebuie să știm a aborda diferențele de gîndire, de simțire și de comportament dintre oamenii trăitori în toate colțurile planetei – ne avertizează și totodată ne îndeamnă sociologul Geert Hofstede. Ipoteza de la care pleacă acesta este aceea că există, totuși, o anumită logică în această varietate, a cărei înțelegere poate servi drept fundament pentru o bună cooperare. Autorul respectiv propune conceptul de „programe mentale” pentru a denumi aceste modele de gîndire, simțire și comportament. Conceptul are rolul de a ne ajuta să identificăm acele reacții probabile și comprehensibile, dat fiind trecutul unei persoane. Sursa lor trebuie căutată în mediul social în care s-a format și a acumulat experiență individul. Programarea începe în familie și continuă în școală, la locul de muncă și în grupurile de care acesta aparține. Intrăm, astfel, în conceptul de cultură secundară, căruia i se atribuie un sens mult mai larg, ce înglobează deopotrivă toate modelele de gîndire, simțire și comportament, inclusiv pe cele care determină manifestările cele mai banale în viața de zi cu zi, precum conduita – în general, obiceiurile culinare, tendința de exprimare sau reprimare a sentimentelor, distanța fizică dintre sine și ceilalți etc.
Cultura – în sensul larg, trebuie înțeleasă ca un fenomen colectiv, întrucît ea este comună, cel puțin în parte, indivizilor care au fost ori sînt membri ai unui anume mediu social – acela în care le este ea întipărită. Din această perspectivă, autorul conceptului definește cultura secundară ca fiind un „program mental colectiv pe baza căruia un grup sau o categorie de oameni se deosebește de alt asemenea grup sau categorie”. Totodată, acesta distinge trei niveluri la care are loc programarea mentală a individului; cultura este unul dintre acestea; apoi – personalitatea umană; în sfîrșit – moștenirea genetică.
Sîntem, așadar, în fața unui set de valori – care pot fi definite ca tendințe generale de a prefera anumite lucruri, altora. întîlnirea dintre culturi implică, apoi, anumite procese psihologice și sociale universal valabile, cea mai banală formă de contact intercultural fiind cea dintre un străin și noul mediu cultural pe care îl descoperă. Străinul trăiește, dacă nu permanent, foarte adesea, o anumită formă de șoc cultural, întrucît pătrunde într-un spațiu cultural străin, care-i poate induce sentimente de anxietate și alienare.
Șocul cultural și simptomele asociate lui pot fi într-atît de puternice încît adesea fac ca persoanele plecate „de acasă” să nu reușească a-și duce la îndeplinire sarcinile pentru care au venit în noul mediu.
Dar comunicarea interculturală se poate învăța; prin dobîndirea acelor abilități de care depinde capacitatea persoanelor de a se distanța de propriile credințe. Aceasta poate fi, după părerea mea, șansa românilor de a se integra fără prea mari probleme în noua comunitate care ne așteaptă, de fapt – pe care o așteptăm cu atîta nerăbdare și speranța de a ne găsi o nouă identitate socială în comunitatea europeană. (Corina-Gabriela CEPARIU) i

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!