Creșele din Bacău nu mai fac față cererii

Administrator

Dacă de-a lungul anilor un număr însemnat de creșe a fost desființat din lipsă de copii, acum cele rămase nu mai fac față cererilor. Unele dintre ele au ajuns chiar să fie supraaglomerate. Și situația nu se va îmbunătăți. Dimpotrivă, fenomenul se va accentua, dat fiind că, începînd din 2006, părinții aflați în concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de doi ani vor fi stimulați financiar pentru a reveni în activitate înainte de termen. Or, evident că marea majoritate dintre cei care vor opta pentru această variantă vor apela la serviciile creșelor.
în municipiul Bacău, din cele 20 de creșe de stat care au fost odată au rămas doar patru, cu 224 de locuri în total. Creșa 3, strada Pictor Andreescu, are 75 de locuri, Creșa 6, str. Alexandru cel Bun – 50, Creșa 19, str.Costache Negri – 44, iar Creșa 9, str.Ozanei (cu program săptămînal) – 55. între timp, însă, nu s-a înființat nici măcar una particulară ori de altă categorie. Astfel că, mai ales vara, cînd bunicii de la țară sînt ocupați cu lucrările agricole, cele patru creșe sînt luate cu asalt de părinți. „Am aproximativ 30 de cereri numai pentru Creșa 3. Nu pot să le onorez, pentru că și așa avem înscriși cu mult peste capacitate. Sînt copii ai căror părinți nu au nici o altă soluție, nu au în grija cui să-i lase. Cîțiva au părinții plecați la muncă în străinătate și sînt cu bunicii, care, și ei, lucrează”, ne-a declarat Valentina Dospinescu, directorul Centrului Bugetar Creșe Bacău. Ieri, la Creșa 3 erau 113 copii. Anterior, însă, au fost și 120. Cei 113 copii sînt împărțiți în patru grupe. Potrivit normelor, o grupă trebuie să aibă 18 copii. „Am acceptat mai mulți, dar cu condiția ca la prînz să fie luați acasă cei care au fost înscriși peste numărul de locuri existent”, a mai spus directorul Centrului. Dintre cei 113 prichindei, anul acesta 50 împlinesc trei ani. De la această vîrstă, ei nu mai pot fi menținuți în creșă, ci trebuie să meargă la grădiniță. „Dar nici acolo nu sînt locuri. Părinții sînt disperați”, afirmă Valentina Dospinescu. Singura creșă care are o frecvență cu puțin sub numărul de locuri este cea din cartierul CFR (strada Ozanei).

Sute de părinți au renunțat la concediul de creștere a copilului

„Dacă părintele alege să-și reia serviciul înaintea terminării concediului, el va primi un stimulent de 300 de lei noi pe lună, a declarat Gheorghe Apostu, șeful Direcției Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. Cei care optează pentru stimulent, a continuat el, dețin, în general, posturi importante, plătite pe măsură. Dacă în ianuarie aleseseră să se întoarcă la muncă 34, din totalul de 4.900 persoane beneficiare de indemnizație de creștere a copilului, luna aceasta numărul celor care au renunțat la concediu a urcat la 273”. Dar numărul solicitărilor pentru un loc în creșă va crește și mai mult, nu numai ca urmare a încurajării părinților pentru a se întoarce la muncă. De vreo doi ani, natalitatea are o evoluție pozitivă, numărul nou-născuților fiind din ce în ce mai mare. în 2005, de exemplu, au fost aduși pe lume 7.380 de copii, cu 212 mai mult decît în 2004. Și în 2006, în fiecare lună, natalitatea a fost mai mare decît în aceeași perioadă a anului trecut.

Soluții există

Din 2001, creșele au trecut în subordinea Consiliului Local Bacău, care le finanțează cheltuielile materiale și cu salariile, ceea ce reprezintă cea mai mare parte dintre banii necesari funcționării lor. în ce privește contribuția părinților, aceasta este modică și are în vedere doar hrana. La o creșă cu program zilnic, părinții achită o taxă, pentru alocația de hrană, de 34.000 lei/zi, iar la una săptămînală, de 42.000 lei/zi, din iunie 2005. Poate și de aceea cererea este atît de mare. „Pentru a face față solicitărilor din ce în ce mai numeroase, noi sugerăm să se mai înființeze măcar o creșă, care să fie amplasată în zona Aviatori. Sînt mulți părinți care vin de acolo, din Izvoare sau Letea, și își aduc cu autobuzul copiii la noi. Ar mai fi o variantă. La multe grădinițe sînt spații nefolosite, amenajate corespunzător pentru o creșă. Ar putea fi reintroduse în circuit”, este de părere directorul Centrului Bugetar Creșe Bacău. (Elena ȚINTARU, Alin LEANCĂ) vîrstei de doi ani vor fi stimulați financiar pentru a reveni în activitate înainte de termen. Or, evident că marea majoritat

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.