~2 min lectură • 3 comentarii

Crimă pe Calea Romanului! Și-a omorât concubina, după care a povestit totul unei vecine

Redacția Ziarul de Bacău

Luni, 23 octombrie, polițiștii au fost sesizați prin 112 despre faptul că o femeie, de 51 de ani, din Bacău se află decedată în locuința sa de pe Calea Romanului.

FOTO arhivă

Echipa operativă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale deplasată la fața locului a stabilit din primele cercetări faptul că un bărbat, de 64 de ani, din Bacău ar fi avut un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool în exces, cu o femeie, de 51 de ani, cu care avea o relație de concubinaj de aproximativ 10 ani.

Astfel, în seara de 22 octombrie, cei doi au consumat alcool în exces și au provocat scandal în locuința comună, moment în care bărbatul ar fi agresat-o cu un obiect contondent, provocându-i decesul.

În după-amiaza de 23 octombrie, bărbatul i-a relatat cele întâmplate unei vecine, care a apelat SNUAU 112. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău pentru infracțiunea de omor sub forma violenței în familie.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    Gabi
    24 octombrie 2023, 20:42
    0

    Această persoană pe care o cunosc foarte bine are probleme mentale. De curând a fost diagnosticat cu DEMENȚĂ SENILA !!! Va rog sa investigații mai bine, mulțumesc!

    1. D
      Daniel
      28 aprilie 2024, 14:00 • răspuns pentru @Gabi
      0

      Daca as pure afla Cindy ieste eliberat are fii o minime 😂😂😂

    2. D
      Daniel
      7 septembrie 2026, 19:17 • răspuns pentru @Gabi
      0

      Salut despre cine este vorba despre dansu sau doamna ucisă?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.