După patru luni de cercetări, procurorii și polițiștii băcăuani au reușit să descîlcească misterul morții unei femei din comuna Secuieni. Ancheta a demarat în dimineața de 6 noiembrie, anul trecut, cînd Virginia Ciuhodaru, de 82 de ani, a fost descoperită moartă în propria locuință. Bătrîna era întinsă pe jos, lîngă o scară, iar în jurul său polițiștii au găsit urme de sînge. La necropsie, medicii legiști au descoperit o fractură de craniu, care ar fi putut fi provocată prin cădere. Ulterior, cercetările au fost extinse, s-a făcut un cerc de suspecți și au început audierile. Printre cei bănuiți s-a numărat, încă de la început, Alin Cătălin Hriban, un tînăr de 22 de ani, din comună, fără nici un căpătîi. Bănuielile anchetatorilor s-au accentuat după ce au aflat că tînărul plecase în Italia imediat după ce bătrîna a fost înmormîntată. între timp, polițiștii au trimis probe de sînge de la fața locului la București, iar testul ADN a stabilit că acestea aparțin lui Hriban. El a fost reținut miercuri, după ce s-a întors în țară, și a fost arestat preventiv sub acuzațiile de violare de domiciliu, tentativă de tîlhărie și omor deosebit de grav. Anchetatorii au stabilit că tînărul aflase că bătrîna luase pensia în ziua respectivă și a intrat peste ea în casă, cu gîndul s-o tîlhărească. Pentru că bătrîna a refuzat să-i dea banii, bărbatul a început s-o lovească cu pumnii și picioarele pînă cînd a ucis-o. Pentru omor deosebit de grav, Crihan riscă pînă la 25 de ani de închisoare. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.